Bilanțul lui Cătălin Drulă la Ministerul Transporturilor după cele 9 luni de mandat

de Victor Cozmei     HotNews.ro
Marţi, 7 septembrie 2021, 12:23 Monitorizari | Proiecte Infrastructura >> Articole


Catalin Drula
Foto: Facebook
​Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă își încheie mandatul după doar 9 luni, iar într-o conferință de presă în fața ministerului și-a trecut în revistă proiectele finalizate sau deblocate, de la autostrăzi și drum expres, la pasaje, poduri sau investiții în lucrări feroviare. Vezi în articol ce proiecte lasă în urmă Cătălin Drulă la Transporturi.

„La începutul mandatului spuneam că prioritatea noastră vor fi investițiile și vrem un record absolut anul acesta și exact asta am livrat. La final de august avem 3,7 miliarde de lei investiții pe fonduri europene. Spre comparație în 2020 au fost 3 miliarde, în 2019 2,2 miliarde, 2018 - 1,14 miliarde pe aceeași perioadă a anului. Unde s-au dus banii ăștia? S-au dus pe autostrăzi, pe căi ferate, în infrastructura României”, a spus Cătălin Drulă.

„Am reorganizat Ministerul Transporturilor ca să devină o instituție mai eficientă și mai suplă, am redus numărul posturilor de conducere cu 11%. Am organizat concursuri pe bune, transparente, pentru a recurta oameni noi. Am numit echipe complete de manageri profesioniști la companiile din subordine. Pentru operaționalizarea noii Companii de Investiții Rutiere, care e prevăzută în PNRR, avem de ieri un director general un profesionist cu un CV impecabil. Sper să fie lăsat să-și facă treaba. Avem nevoie de o structură nouă, eficientă care să se ocupe de aceste mari investiții”, a spus Drulă.

Bilanțul lui Cătălin Drulă - proiectele rutiere:


- Am deschis nodul rutier de mare viteză de la Sebeș între A1 și A10, fără panglici, normal, cum se face.

- Am reparat acea „rușine națională” DN 68A între Coșava și Coșevița, paralel cu sectorul lipsă din A1 între Lugoj și Deva.

- Am turat motoarele la maxim pentru ca anul acesta să fie terminat A10 Sebeș - Turda, unde lipsește Lotul 2. Se vor deschide anul acesta ultimii 29 de kilometri și autostrada va fi completă.

- Tronsonul A3 Ungheni - Târgu Mureș, un sector de 10 kilometri, jumătate autostradă, jumătate drum de legătură (n.r. cu câte două benzi pe sens.). Nu avem probleme acolo, se avansează foarte bine, va fi terminat în termenul contractual.

- Un alt șantier de care suntem foarte mândri este Slatina - Bal, parte din Drumul Expres Craiova - Pitești. Suntem undeva la peste 90% stadiu fizic cu lucrările. 1.700 de oameni, 400 de utilaje. Jos pălăria ce fac oamenii aceia acolo! Este absolut impresionant! Merge către finalizare anul acesta.

- Drumul de legătură cu 4 benzi de la Giurgiu, să avem o intrare modernă în țară. Pe 20 septembrie începe turnarea betonului de ciment rutier - e o tehnologie specială, la fel ca în Germania. Pentru prima dată în România vom avea un drum de beton corect făcut și care nu ne va da bătăi de cap, făcut cu tehnologie mecanizată de ultimă oră.

- Centura orașului Mihăilești, centura orașului Satu Mare - vor fi deschise anul acesta. La Centura Satu Mare încercăm să deschidem întreg lotul, dacă nu, vor fi 16 km din 19.

- Pasajul Mogoșoaia va fi gata acum la 1 octombrie. Aici m-am luptat, în primăvară am avut o discuție foarte apăsată cu constructorul. Teoretic ei puteau să-l deschidă, conform termenului contractual foarte lax abia la anul, dar le-am spus că e păcat pentru brandul lor. Am reușit să tragem termenul acesta la 1 octombrie.

- Am deschis multe șantiere anul acesta: Sibiu - Pitești, Secțiunea 5, Craiova - Pitești tronsonul 3. Pe tronsonul 4 am semnat contractul recent. Avem autorizație de construire pe Autostrada de Centură a Capitalei A0 Sud, pe lotul 1 și Lotul 3.

- Încep lucrările pe Autostrada Transilvania între Cluj Napoca și Oradea, autorizații de construire pe Nădășelu - Poarta Sălajului și Nușfalău - Suplacu de Barcău.

- Sunt mai multe proiecte de centuri ocolitoare care au fost deblocate: centura Zalău, centura Tecuci, centura Tecuci, acolo mai sunt unele de lucru.

- Pentru 2021 pe drumul expres Brăila - Galați e în fază de proiectare, iar constructorul intenționează să înceapă lucrările în octombrie.

- La podurile Dunărene de pe A2 am suspendat lucrările pe timpul verii, dar ele vor reîncepe.

- Vom avea parcări civilizate pe A1 și A2 - în primăvară a fost semnat contractul pentru concesionarea a 13 spații de servicii, pentru benzinării moderne.

- Am contractat proiectarea și execuția pentru drumul expres de legătură Oradea m- A3.

- Am lansat licitațiile: A7 Ploiești - Buzău, modernizarea Centurii București pe sectorul sud-vestic între DN5 și A1, modernizarea 71 între Târgoviște și Sinaia.

- Lucrurile merg bine pe A1 Sibiu - Pitești Lotul 1, va fi gata anul următor. La fel și Podul de la Brăila.

- E un lucru bun că avem foarte multe proiecte de enumerat. Mi-aduc aminte de vremuri când s-ar fi terminat de mult o astfel de prezentare.

- Pe A7 „Autostrada Moldovei” urmează obținerea Acordului de Mediu și aprobarea în Guvern a tronsonului Buzău - Focșani.

- Pe A8 am semnat pregătirea proiectului tehnic pe Tg. Neamț - Iași - Ungheni. Pe Tg. Mureș - Tg. Neamț, pe un contract foarte prost pornit din urmă, am prioritizat și vom avea în perioada următoare tronsoanele din captă, cele din PNRR.

- Pe Lugoj - Deva, Lotul 2 (n.r. zona cu tuneluri), vom avea săptămâna aceasta lista scurtă pentru depunerea ofertelor.

- Un proiect pe care l-am scos de la sertar este A4 Sud, continuarea A4 spre sud, spre Olimp.

- Un alt proiect este A3 Făgăraș - Brașov (n.r. tot ținut la sertar).

- Pe A0, inelul de centură, suntem în grafic ca pe inelul de Sud să circulăm în 2023, iar pe Nord în 2024.

Bilanțul lui Cătălin Drulă - proiectele feroviare:


- E un domeniu care a suferit enorm din lipsă de investiții, complet decapitalizat, cu șinele, vagoanele și locomotivele lăsate în paragină. Am muncit foarte mult anul acesta să facem ce se poate face ce se poate face în condițiile financiare dificile.

- Premierul este complet ostil cu domeniul feroviar. Am discutat încă din primăvară despre... Lumea întreabă de ce nu cumpără CFR Călători locomotive? E simplu, am preluat această companie cu datorii de 600 de milioane la furnizori privați și 600 de milioane la stat, și în propunerile mele de a aloca suficiente sume pentru compensații, am reușit doar cu enorme negocieri în spate și presiuni să avem acel memorandum pentru a depune ajutorul de stat. (Premierul) Nici pe acela nu-l voia, deși toate țările europene și-au ajutat industriile feroviare. Germania a injectat recent in Deutche Bahn 2,5 miliarde de euro. În fine...

- Hai să vorbim ce am reușit să facem în ciuda acestei ostilități: facem un record de reînnoire, de înlocuire la rând anul acesta. Vor fi peste 100 de kilometri înlocuiți, asta înseamnă cale ferată adusă la 120 km/h, unde era de 30 km/h. Spre exemplu între Buzău și Făurei, sunt 40 de kilometri.

- Am insistat foarte mult să avem din PNRR o axă pentru a finanța astfel de investiții.Am reușit să schimb cum era PNRR, erau acolo doar acele proiecte mari de modernizări,c are știm că durează pe coridor foarte mulși ani. Și am reușit să punem deoparte 1,2 miliarde de euro pentru astfel de lucrări punctuale care îmbunătățesc concret infrastructura. 236 mil euro electrificări, 276 milioane euro reînnoiri.

- Nu numai că am pus banii acolo, dar am început niște proceduri de care sunt foarte mândru la CFR pentru cumpăratul de șine nouă și traverse, adică elementele componente ale căii ferate. Este un acord cadru pentru traverse de beton pentru aproximativ 1.000 de kilometri de cale ferată. Va fi încheiată licitația în săptămânile următoare. Exista un acord cadru pentru șine, dar cei de la CFR disperați de lipsa de interes a mediului politic, nu se mai gândeau să comande ultima parte a acestui contract. 6.500 de tone de șine nou nouță, adică 54 de kilometri de cale ferată.

- Știți cum vorbește în minister? N-a mai văzut CFR șină nouă de 15 ani. Valoarea este de 30 de milioane de lei.

- 640 de aparate de cale, macazuri - sunt restricții de 5 km/h pentru că nu le are CFR - contract cadru lansat în valoare de 209 milioane lei.
- O parte vor fi finanțate de la bugetul de stat, o parte din aceste axe din PNRR.

- Tot în PNRR avem puse sume importante pentru materialul rulant. Avem și proiectele de achiziție de trenuri - 20 de trenuri electrice, 16 locomotive electrice noi.

- Avem și proiectele de coridor: Caransebeș - Lugoj - Timișoara - Arad și Episcopia Cluj - Bihor, unde e finalizat SF-ul și poate fi lansată licitația în această toamnă.

- Avem electrificări pe Constanța - Mangalia. Să nu mai schimbăm locomotiva la Constanța când mergem la Mangalia, plus modernizarea că acolo e o linie simplă, veche.

- Concret, săptămâna aceasta, dacă nu cea următoare, se încheie licitația pentru trenuri: Sunt 20 de trenuri noi, producător francez Alstom, cu 352 de locuri, rame electrice care vor fi livrate începând de peste 2 ani. La trenuri nu se cumpără de pe raft, ele trebuie produse. Avem și opțiune pentru încă 17. Sunt finanțate din fonduri europene.

Ce inaugurări de proiecte au loc anul acesta:


- Pasajul Mogoșoaia, 1 octombrie
- A3 Ungheni - Tg Mureș, în noiembrie.
- A10 Sebeș - Turda, Lotul 2 - unde între 1 și 15 noiembrie.
- Drumul de legătură Giurgiu, Drumul Expres Craiova - Pitești (Slatina-Balș), centura Satu Mare - în decembrie.
- Refacerea pe CFR Buzău - Făurei, 38 de kilometri.

Proiecte în derulare:

- ordin de începere pe A0 Sud, lotul 3, unde e constructorul grec.
- se aprobă proiectul tehnic la drumul de legătură cu A1 de la Timișoara, a fost în faza de proiectare.
- Pasajul de la Drajna - urmează să se aprobe exproprierile, e deja pe circuit HG-ul.
- începute lucrări pe DX Brăila - Galați în octombrie.
- Calea Ferată București - Giurgiu, „o rușine națională” din 2005 unde un pod la Grădiștea a căzut după niște inundații. Am dat deja o autorizație de construire, cea pentru pod urmează după aprobarea proiectului tehnic în următoarea săptămână. Din octombrie încep lucrările în forță și la acel pod.

Semnări următoare de contracte:

- A3 Suplacu - Chiribiș
- A0 Nord, loturile 1 și 3.
- Dublarea DNCB între A1 și DN5.
- SF București - Alexandria.
- A1 Sibiu - Pitești, lotul 4.
- Proiectul DX București - Târgoviște.
- SF Craiova - Lugoj.
- Legătura Curtea de Argeș - Tigveni - Rm. Vâlcea.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















27130 vizualizari

  • -78 (122 voturi)    
    altceva e important (Marţi, 7 septembrie 2021, 12:30)

    mano84 [utilizator]

    As vrea sa stim ce proiecte a initiat si eventual stadiul lor, proiecte incepute acum multi ani, pe care aveti norocul sa le finalizati voi, nu cred ca ar trebui sa se puna. Te mai si lauzi ca l-ai deschis fara panglici, pai acum exact asta faci, ne arunci cu panglica in ochi... :)))
    • +74 (94 voturi)    
      Citește articolul (Marţi, 7 septembrie 2021, 12:46)

      TurmentatuTheThird [utilizator] i-a raspuns lui mano84

      Nu înțeleg de ce e așa de greu să citești articolul pentru toate detaliile, în loc să pui întrebări retorice (*stupide de altfel, că răspunsul îl găsești).

      Știi cumva pe câte șantiere se lucra real când a venit Drulă? Îl mai ții minte Dragnea cu 3 camioane în spate și 2 borduri care se lăuda că începem lucrările la DX Pitești Craiova? La 2 zile după, nu mai era nimic pe șantier (nici măcar o lopată ruginită). Mai ții minte când A10, lotul 3 și 4 au stat închise câteva luni? Mai ții minte când Cuc (cu neuronul lui precum cucul), a decis să rezilieze contractul cu constructorul când autostrada era gata? Las-o mai moale cu întrebările retorice, că te faci de kko. Citește mai sus câte a făcut omu' ăsta în 9 luni, și gândește-te cum ar fi fost să fie așa și în anii în care a guvernat PSD.
      • -22 (38 voturi)    
        Minunatu' zambaretu'. (Marţi, 7 septembrie 2021, 14:54)

        atc [utilizator] i-a raspuns lui TurmentatuTheThird

        Eu chiar tin minte ca Drula a mostenit cca. 400 km. a.s.de la guvernarile anterioare si a finalizat
        0 ( adica zero) km. A iventat in schimb- pentru parandaraturi-, peste 20 de S.F.-uri, unele la a 'enspea refacerea, inclusiv pentru a.s. fara finantare existenta. Altfel, fotografia anexata articolului, imi aduce aminte de statuia lui Lenin de la casa Scanteii, la fel de privitoare spre un viitor luminos.
      • -13 (27 voturi)    
        Blood Diamonds (Marţi, 7 septembrie 2021, 15:09)

        Rolly [utilizator] i-a raspuns lui TurmentatuTheThird

        Și totuși câte proiecte a inițiat? Ați uitat, se pare, să răspundeți la această întrebare.

        Nu neagă nimeni că a continuat chestii existente, că a fost energic, poate chiar eficient, dar care a fost planul lui de reformă?

        Și așteptăm un bilanț asemănător și de la domnii Năsui, Bulai și doamna Mihăilă. La fel, chestii începute, proiecte proprii, planuri de reforme, tentative de reforme. Hai, Năsui a mai visat ceva, realist sau nu, să zicem... Ăsta a avut un plan în minte. Să vedem restul diamantelor ce au avut în cap.

        Nimeni nu are pretenția de la ei să vină cu chestii finalizate, asta ca să nu se mai dea lumea lovită pe aici. Ne așteptăm însă ca după 9 luni fiecare ministru USR+ să aibă un plan de reformă (din ăla bun de tot, de a primit contre dure de la liberalii reacționari) și o agendă de implementare a reformelor respective.
        • +4 (6 voturi)    
          Raspunsul: (Miercuri, 8 septembrie 2021, 0:05)

          Beer-gummy-bear [utilizator] i-a raspuns lui Rolly

          Iti e lene sa citesti? E usor doar sa pui intrebari si sa lasi pe celalalt sa depuna efort sa aduca dovezi! E o tactica frecventa folosita de voi trolii! Dar uite si raspunsul din articol:
          "Semnări următoare de contracte:
          - A3 Suplacu - Chiribiș
          - A0 Nord, loturile 1 și 3.
          - Dublarea DNCB între A1 și DN5.
          - SF București - Alexandria.
          - A1 Sibiu - Pitești, lotul 4.
          - Proiectul DX București - Târgoviște.
          - SF Craiova - Lugoj.
          - Legătura Curtea de Argeș - Tigveni - Rm. Vâlcea."
            #showComment
      • +7 (17 voturi)    
        O fi ... (Marţi, 7 septembrie 2021, 16:29)

        danmarian [utilizator] i-a raspuns lui TurmentatuTheThird

        O fi "baiatul" platit de PSD sa faca pe prostul si sa intrebe aiurea !!! "Pesedeii" n-au inteles ca se poate si MUNCI nu numai FURA !
    • +35 (49 voturi)    
      mda (Marţi, 7 septembrie 2021, 12:47)

      muciflenduri [utilizator] i-a raspuns lui mano84

      Nu a creat maculatura, pai sa fi fost Sova ar fi umplut harta de desene cu autostrazi. Asta nu stie sa deseneze, asta e marea lui problema.
      • +15 (21 voturi)    
        Citește articolul!!!!!! (Marţi, 7 septembrie 2021, 15:49)

        TurmentatuTheThird [utilizator] i-a raspuns lui muciflenduri

        Ce naiba e așa greu: citește articolul!

        Vrei să ți le spun eu pe alea pe care le știu? A10 Lot 2, din experiență proprie îți spun că era dezastru acum 1 an, 1 an jumate (nu se lucra deloc), Sibiu - Pitești până la Curtea de Argeș (semnat contract pentru construire), pasajul de la Domnești, nu se lucra deloc, acum se mișca oameni pe acolo. Le-au luat 1 an să pună 2 piloni, acum se lucrează și deja sunt traverse puse. Pasajul de la Mogoșoia. DX12, deși teoretic se lucra încă de pe vremea lui Dragnea, tre să fii din altă lume să-ți dai seama că nu se făcea nimic. Acum, din filmări, se lucrează în draci. De ce: Dragnea se făcea că-i plătește, constructorul se făcea că muncește.

        Spre deosebire când a venit, acum se lucrează. Și îți dai seama nu numai din zicerile lui, ci și din filmările făcute de oameni și puse pe Youtube. Voi chiar vreți să demonstrați că nu aveți simțul realității cu comentariile voastre.

        Fii tu cu Lenin al tău... eu mă uit spre vest.
        • +1 (7 voturi)    
          Răspunsul e pentru cei doi (Marţi, 7 septembrie 2021, 16:25)

          TurmentatuTheThird [utilizator] i-a raspuns lui TurmentatuTheThird

          atc și rolly...
        • +12 (18 voturi)    
          Go West! (Marţi, 7 septembrie 2021, 16:33)

          AntonH [utilizator] i-a raspuns lui TurmentatuTheThird

          Sunt total de acord cu tine. Dar sunt mulți postaci pe aici care încearcă să inducă cumva ideea că nu a făcut nimic. Deși faptele îi contrazic. E ușor să dai din gură, iar o minciună repetată destul de des devine, dacă nu adevăr, măcar o realitate paralelă.
    • +4 (4 voturi)    
      Bai... (Marţi, 7 septembrie 2021, 23:59)

      Beer-gummy-bear [utilizator] i-a raspuns lui mano84

      1. scrie in articol!
      2. Printre cele ce sunt prezentate in articol, este unul care mi-a atras atentia... PODUL DE LA GRADISTEA!!! Acel pod a fost ignorat cu o nesimtire groaznica pana acum! Si e foarte important pt legatura cu Bulgaria, inclusiv pe considerente comerciale si militare! Iar cand a venit Drula si USR, se rezolva!
      Cand am auzit de dezastrul pe care l-a creat Catu prin ambitiile lui politice, atunci cand a ruinat cualitia, m-am gandit prima data la portofoliul transporturilor si cum omul asta nu o sa fie lasat sa faca treaba!
      Dar probabil ca asta a fost si scopul! Va dati seama ce putea realiza Drula intr-un mandat de 4 ani daca era lasat sa lucreze in ritmul asta?!!! Pai nu era bine pt PNL si mai ales PSD, pt ca avea sa arate cat de multe se pot face!
  • +74 (90 voturi)    
    Perfect (Marţi, 7 septembrie 2021, 12:35)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    O lista buna cu care se va ladua Citu la final de mandat. Ca stim ca acest premier stie sa le faca pe toate si el si doar el a reusit sa rezolve problemele de la MT. Cam cum insinua si to'arashu' Nelu ca datorita lui a devenit Ptzaichin cine e azi.

    Lasand cinismul la o parte, multumim, Drula! Ai fost printre singurii ministri de la MT eficienti. Chiar as fi vrut sa vad ce puteai face in 4 ani.

    Dar e ok, vine #echipa-usl-castigatoare.
    • -16 (28 voturi)    
      Nu am cum sa verific lungile liste intocmite de (Marţi, 7 septembrie 2021, 14:30)

      ty [utilizator] i-a raspuns lui imi_pasa_de_romania

      Drula. Nu am cum sa stiu daca sunt corecte, cate au fost incepute pe timpul mandatul sau, cate au fost doar continuate, cate au fost doar trecute pe lista pentru impresie artistica (nu am incredere in nici un politicean). In fond a fost platit pentru ca a muncit. A muncit intr-un guvern care si-a asumat cresterea investitiilor. Au fost asigurate fondurile pentru demararea acestor lucrarii. Guvernul Catu a fost unul dintre foarte putinele guverne care a asigurat fonduri apreciabile pentru dezvoltarea investitiilor in infrastructura rutiera. A fost o munca de echipa. Si din aceasta cauza consider ca a fost o prostie din partea USR parasirea coalitiei si plonjarea in necunoscut.
    • +5 (5 voturi)    
      vine usl (Marţi, 7 septembrie 2021, 18:44)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui imi_pasa_de_romania

      și face ce știe mai bine. Blochează orice. Cuc este unul din cele mai elocvente și recente exemple, sau oprescu cu pasajul Basarab și Arena Națională.
  • +62 (82 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Marţi, 7 septembrie 2021, 12:35)

    [anonim]

    • -1 (15 voturi)    
      Nici vorba! (Marţi, 7 septembrie 2021, 14:57)

      atc [utilizator] i-a raspuns lui

      Sigur se va gasi unu' de la PSD (ca tot au finalizat ei cei mai multi km. de autostrada).
      • +1 (3 voturi)    
        doar pe hartie au finalizat (Miercuri, 8 septembrie 2021, 0:26)

        florin4u [utilizator] i-a raspuns lui atc

        ...
        • +1 (1 vot)    
          Nu zau! (Miercuri, 8 septembrie 2021, 8:15)

          atc [utilizator] i-a raspuns lui florin4u

          Si cand te joci cu masinutele pe harta, tot pe a.s. majoritar construite umbli!
  • -59 (79 voturi)    
    bun bilantul (Marţi, 7 septembrie 2021, 12:36)

    costelo999 [utilizator]

    numa proiecte, nimic finalizat, deblocari de blocari, adica pe teren nu se vede nimic, doar miscari de hirtii, deci bilant bun, a cosmetizat hirtiile, pentru miscare se recomanda inca 10 ani de ministeriat poate se concretizeaza ceva .
    • +54 (68 voturi)    
      postac da' prost (Marţi, 7 septembrie 2021, 12:49)

      muciflenduri [utilizator] i-a raspuns lui costelo999

      Iti scrie negru pe alb ce a facut, ce a urgentat, ce a pornit, dar tu, ca un postac veritabil, te plangi ca nu a construit de la zero o autostrada in 6 luni. Chiar va meritati pesedistii, meritati sa mergeti cu carute si tractoare pana dati coltul.
      • -12 (24 voturi)    
        Nu-s toti destepti! (Marţi, 7 septembrie 2021, 15:03)

        atc [utilizator] i-a raspuns lui muciflenduri

        "...te plangi ca nu a construit de la zero o autostrada in 6 luni..."Mai, tu ala ."dashteptu", chiar nu pricepi sau doar te faci ? Cine a vorbit de finalizarea unei a.s in 6 luni? Da' ia zi-ne tu, din cei 400km. de a.s. IN LUCRU, mosteniti de la guvernarile anterioare, cati a finalizat Drula, mai "postac,da' dashtept" !?
        • -4 (6 voturi)    
          degeaba (Marţi, 7 septembrie 2021, 19:53)

          shurehand [utilizator] i-a raspuns lui atc

          esti prea pretentios, cum sa-ti spuna ce proiecte a avut Drula cand el nu a avut nici unul, el doar a continuat ce a gasit si poate, doar poate, a accelerat putin finalizarea. E cam greu sa faci proiecte, e mai usor sa critici sau sa te intalnesti la girafa. Oare in viitor se vor mai intalnii la girafa?
    • +17 (27 voturi)    
      Cica "numa proiecte" (Marţi, 7 septembrie 2021, 13:12)

      vidra [utilizator] i-a raspuns lui costelo999

      Tu cum crezi ca se face o autostrada? Se duc direct si incep sa sape? Si vad dup-aia daca ajung la Turda sau Campia Turzii.
      • -10 (18 voturi)    
        nu chiar! (Marţi, 7 septembrie 2021, 15:05)

        atc [utilizator] i-a raspuns lui vidra

        Nici vorba! Mult mai simplu: finalizeaza lucrari incepute anterior ( daca e-n stare). Ce zici de-asta?
    • +22 (30 voturi)    
      Bre, mai iesi din casa (Marţi, 7 septembrie 2021, 13:35)

      teo4ro [utilizator] i-a raspuns lui costelo999

      In cei 30 de ani de viata ai mei nu am vazut proiect pornit de la 0, implementat la termen si cu lucrari complexe si de calitate cum am vazut pe Cosava, drum care arata ca Serbia in '95. Si toate astea in timp ce drumul era deschis circulatiei. A facut Drula in 9 luni ce n-au facut altii in 10 ani. Ah si sa nu uitam de vietile omenesti pe care le-a salvat luand decizia de a desfinta acostamentul pe E85.
  • +71 (89 voturi)    
    O oaza de normalitate (Marţi, 7 septembrie 2021, 12:37)

    buncrestin [utilizator]

    Sub conducerea lui Drula, am avut, pentru cateva luni, o oaza de normalitate in conducerea tarii, la Transporturi. Bineinteles ca nu putea sa dureze prea mult, prea si-a luat lumea in cap acest Drula si nu face cum vrea el, sa vina un „ministru adevarat”!
    • -14 (22 voturi)    
      De ras! (Marţi, 7 septembrie 2021, 15:08)

      atc [utilizator] i-a raspuns lui buncrestin

      I-oite unde era "oaza de normalitate"! Si cat am cautat-o pe autostrazile finalizate de Drula!
  • +54 (66 voturi)    
    mda (Marţi, 7 septembrie 2021, 12:38)

    SoulSearcher [utilizator]

    omul a lucrat in sistemul pe care il stia, pe care il vedem si noi la Asociatia Pro Infrastructura..

    adica a facut totul vizibil si in mare parte transparent, astfel a reusit sa faca mai multe lucruri:

    1. pui presiune pe cei care iti semneaza ca iti fac sosele, ca lumea sa nu uite cine sunt

    2. pui presiune pe pilele din ministere pe unde vin tot felul de companii chineze, turce si alte natii care fac lobby ca prin ministerul transporturilor sa se dea decizii in favoarea lor

    3. pui la treaba rubedeniile de partid aciuate prin minister, si ii pui in garda.. "ba daca vine ala de sus, si ne prinde ca noi jucam solitaire"

    evident ca dintre aceste mandate, Drula a ramas punctul pozitiv care se pierde.. si e mare pacat

    intr-o tara unde ZILNIC MOR 5 romani pe soselele aglomerate si abandonate, neingrijite si mizerabile..
    • -18 (32 voturi)    
      . (Marţi, 7 septembrie 2021, 12:56)

      Elfu [utilizator] i-a raspuns lui SoulSearcher

      am facut o sesizare la MT si am primit raspuns dupa 61 de zile ... pe acolo nu a reusit sa modifice mare lucru...Doamna director Mariana Ionita a zis ca nu se adevereste ce am sesizat eu - ceea ce e total neadevarat. Nici macar nu si-au miscat fundul din birouri sa vada despre ce e vorba ...auzi .. dupa 2 luni de zile .... de astia nu se atinge nimeni.
      • -9 (19 voturi)    
        . (Marţi, 7 septembrie 2021, 13:46)

        Elfu [utilizator] i-a raspuns lui Elfu

        de aia e Romania asa cum este .. o gramada de minusaci pentru o poveste adevarata. Nu avem leac ca neam ... tot cu basca in mana pe la autoritati si tot cu sarutmana ....
      • -8 (18 voturi)    
        . (Marţi, 7 septembrie 2021, 13:48)

        Elfu [utilizator] i-a raspuns lui Elfu

        din astia cu minus daca va considerati sustinatori ai dl Drula ar tb sa va dati seama ca nu intelegeti textul pe care il cititi.... trist si ingrijorator totodata...
        • -9 (17 voturi)    
          Ordinul (Marţi, 7 septembrie 2021, 14:39)

          Shaolin [utilizator] i-a raspuns lui Elfu

          se execută nu se discută. Ai și tu puțină înțelegere cu ei.
      • -3 (3 voturi)    
        ;-) (Marţi, 7 septembrie 2021, 18:03)

        Elfu [utilizator] i-a raspuns lui Elfu

        ;-)
        • +2 (2 voturi)    
          . (Miercuri, 8 septembrie 2021, 7:47)

          Elfu [utilizator] i-a raspuns lui Elfu

          e plin de troli pe aici - nu ati inteles ce am zis si va grabiti sa dati cu minusuri ... nu o sa ne schimbam nicioadata ...
            #showComment
    • -8 (16 voturi)    
      mda (Marţi, 7 septembrie 2021, 13:32)

      noi2013 [utilizator] i-a raspuns lui SoulSearcher

      Oamenii mor pe sosele din vina lor sau a altor idioti care nu stiu sa conduca.....

      Nu ai drumuri, te adaptezi la ele, nu mergi cu viteza in toate rablele

      De accidentul cu 50 de masini pe autostrada cine e de vina?!
      • 0 (2 voturi)    
        clar (Miercuri, 8 septembrie 2021, 11:49)

        gicutotala [utilizator] i-a raspuns lui noi2013

        DRulă
  • +44 (58 voturi)    
    Din păcate (Marţi, 7 septembrie 2021, 12:38)

    fokerul [utilizator]

    mafia PSD+PNL+UDMR va distruge tot ce a pus pe picioare Drulă, va pustii totul în cale şi va reinstaura mafia metroului, coordonată de Rădoi.
  • +26 (36 voturi)    
    Multumim, Catalin Drula! (Marţi, 7 septembrie 2021, 13:14)

    vidra [utilizator]

    Ne-am bucurat de o oaza de normalitate timp de 9 luni, acum ne scufundam din nou in rahat.
    Sper sa revina Drula la sefia ministerului, e prea bun si corect sa il pierdem de tot.
  • +28 (38 voturi)    
    Probabil cel mai competent ministru (Marţi, 7 septembrie 2021, 13:14)

    Vali_B [utilizator]

    Cu rezultate vizibile si transparenta. Va fi mult timp regretat. Radoi exulta! Acum vor incepe dublarile de contracte, scurgerile de bani spre partide si intarzierile care in declaratiile incompetentilor si hotilor ce vor veni vor fi puse pe seama Dlui Drula. Nasol Romania
    • +4 (14 voturi)    
      rock (Marţi, 7 septembrie 2021, 13:53)

      TLiviu [utilizator] i-a raspuns lui Vali_B

      remarcabil .....in 9 luni
  • +26 (38 voturi)    
    Cel mai bun ministru al transporturilor (Marţi, 7 septembrie 2021, 13:15)

    cristi_an [utilizator]

    pe care l-a avut Ro!
    Jegosii castiga din nou...
  • -9 (27 voturi)    
    singurul USRist care are cu ce sa se laude (Marţi, 7 septembrie 2021, 13:31)

    tahomir [utilizator]

    Asa ca, desi e cam nesimtit si arogant in relatia cu altii, dl Drula merita felicitari pentru ce a realizat.
  • +12 (18 voturi)    
    Asa vrem activitate la transporturi (Marţi, 7 septembrie 2021, 13:59)

    Ovidiu P [utilizator]

    Foarte tare!
  • +17 (29 voturi)    
    Cel mai bun ministru de dupa 89 (Marţi, 7 septembrie 2021, 14:13)

    Rezistam [utilizator]

    Felicitari Drula, sper din tot sufletul sa te intorci la Ministerul Transporturilor. Ai aratat ca se poate face treaba in doar 8 luni. Ai facut mai mult decat ceilalti ministrii dinaintea ta la un loc.
  • +2 (20 voturi)    
    Pe Cătălin (Marţi, 7 septembrie 2021, 14:14)

    Mirobo [utilizator]

    Drulă îl doare-n ....de ceilalți și își face treaba.
    Eu așa am simțit mergând pe bucata de autostrada recent dată în exploatare.
    Minuni nu se pot face.
    Urmăresc cu interes ce face domnul Umbrărescu de la UMB.Aș paria că termină mai devreme ceea ce are de făcut dacă sunt bani.
    • -8 (22 voturi)    
      Care bucata de autostrada data recent? (Marţi, 7 septembrie 2021, 14:36)

      LucS_M [utilizator] i-a raspuns lui Mirobo

      Nu exista nici o bucata de autostrada data in exploatare in mandatul lui Drula. Citeste articolul de mai sus si te vei lamuri. Restul sunt povesti.
    • -4 (12 voturi)    
      ca bine-ai punctat! (Marţi, 7 septembrie 2021, 15:14)

      atc [utilizator] i-a raspuns lui Mirobo

      "...mergând pe bucata de autostrada recent dată în exploatare..." Daaaa, tii minte cand ne-am intalnit pe ea? Fiecare cu-n creion in mana?.
  • -9 (29 voturi)    
    PR bun, dar cam atat (Marţi, 7 septembrie 2021, 14:35)

    Razvan_M [utilizator]

    Si corul de pupincuristi de pe forumuri isi face treaba.

    Problema este ca suntem in luna a 9-a din anul 2021 si niciun km de autostrada dat in folosinta. Mai sunt 3 luni si 3 saptamani. Bugetul pentru Ministerul Transporturilor a fost alocat de Guvernul Romaniei, in frunte cu "betivul" Câțu, nu de mamica domnului Drula. Deci la sfarsit de an vom trage linie si vom vedea rezultatul anului asta. Dar cert este ca dl Drula a lasat Romania cu curu-n balta, dupa cum i-a dictat interesul personal si de partid.

    In continuare avem un Drum National <neasfaltat> in Romania: https://www.stiripesurse.ro/video-cum-a-scapat-romania-de-singurul-drum-national-neasfaltat_1970814.html, transformat recent in Drum Judetean ca sa se descurce localnicii cum or putea. In continuare DN 7, intre Pitesti si Bucuresti arata ca vai de el pe multe portiuni. Din pacate am ajuns sa comparam orice ministru al transporturilor cu pacaliciul Sova. Daca asta-i etalonul, atunci si o maimuta cu fundul rosu putem spune ca este buna de Ministru.
    • +13 (21 voturi)    
      ! (Marţi, 7 septembrie 2021, 14:54)

      tudorr [utilizator] i-a raspuns lui Razvan_M

      Ba, tu nu esti in stare si habar nu ai cat iti ia sa faci un cotet de gaini, de la autorizatie pana sa poti deschide usa si sa bagi gainile inauntru si comentezi ca nu e gata in 9 luni un km de autostrada? :))))))))))
    • -3 (15 voturi)    
      autostrazi inaugurate de Drula. (Marţi, 7 septembrie 2021, 15:18)

      atc [utilizator] i-a raspuns lui Razvan_M

      Deja, dupa Drula, n-o sa-l mai avem reper pe Sova! Ca Drula bate orice papagal anterior cu cei 0 ( adica zero) km. de a.s. inaugurati din cei 400km. deja in lucru, mosteniti
      • 0 (4 voturi)    
        ar trebui mai bine sa ne spui... (Miercuri, 8 septembrie 2021, 0:31)

        florin4u [utilizator] i-a raspuns lui atc

        de ce cracanel...poarta tocuri!?
        • +1 (3 voturi)    
          Iti spun: (Miercuri, 8 septembrie 2021, 8:20)

          atc [utilizator] i-a raspuns lui florin4u

          Din acelasi motiv din care razele de luna au influenta asupra galosilor tai de guma.Te-ai prins, mai subtilule?
  • -5 (19 voturi)    
    deci (Marţi, 7 septembrie 2021, 15:12)

    freestyle [utilizator]

    - Am deschis multe șantiere anul acesta: Sibiu - Pitești, Secțiunea 5, Craiova - Pitești tronsonul 3. Pe tronsonul 4 am semnat contractul recent. Avem autorizație de construire pe Autostrada de Centură a Capitalei A0 Sud, pe lotul 1 și Lotul 3.
    multe santiere sunt doar doua: sibiu-pitesti sectiunea 5 si craiova-pitesti tronsonul 3. asta a inceput efectiv drula. sunt cuvintele lui. un panglicar. si asta are atati laudatori. minti incete.
  • +14 (16 voturi)    
    Săracul (Marţi, 7 septembrie 2021, 16:17)

    Timonierul [utilizator]

    nu stia in ce rahat intra , alegătorii nu așteaptă ani sa analizeze reușitele și rateurile, Boborul vrea peste noapte autostrăzi ca in SUA !
    Va mânca o pâine mai buna la privat unde este capabil , aici nu ai cu cine…
    Cretinismul pe internet, specializați in a analiza guvernul după 4 luni, deja este cam mult, la fiecare luna schimba ,!ca are țara bani de aruncat
  • -1 (7 voturi)    
    daca catalin e atit de eficient (Marţi, 7 septembrie 2021, 16:26)

    Coco Whistle [utilizator]

    uite cum se naste un lider si candidat ptr functia de pm. ca viitorul tarii sa fie luminos eu cred ca orice modernizare de cai ferate trebuie sa inceapa de la viteza minima acceptata de 160km, punct. ce e mai aude de vestita operatiune de arestare pe tronsonul ploiesti - brasov insa?
  • -7 (11 voturi)    
    Cati km de autostrada ar fi facut Drula (Marţi, 7 septembrie 2021, 16:39)

    sipu [utilizator]

    daca prim ministru era mitomanul (ponta) . Nu-l mai ridicati in slavi pe Drula , 9 din 10 ministri ar fi PERFORMAT la cat a FINANTAT Catu (Romania sa imprumutat la greu pt Drula”) . Drula merita tot respectul pt ce a facut la metrou , a spart MAFIA PSD din sindicatul metroului.
  • -2 (4 voturi)    
    bilant? (Marţi, 7 septembrie 2021, 17:40)

    wrumflo [utilizator]

    in bilant s-au trebut doar realizarile ? esecuri nu a avut?
    Va dau un exemplu: metrou aeroport, a incercat din rasputeri sa se opuna (studii facute de americani pe traficul de acum cativa ani in urma-irelevant pt traficul actual, etc.)
  • +3 (3 voturi)    
    mulți (Miercuri, 8 septembrie 2021, 11:58)

    gicutotala [utilizator]

    miniștrii pentru transporturi brici pe aici ...
    miniștrii de tastatură...
    că habar nu au despre jungla din ministerele din Romania
    și vreau și eu listare la BVB acțiuni la fabricile alea unde se fac km de autostradă (cum care... cei pe care spun politicienii că i-au făcut) și mai ales la fabrica aia de locuri de muncă de unde ne livrează politicienii locuri de muncă de atâția ani.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by