Un nou drum expres se construiește lângă Giurgiu, o șosea nouă care ocolește orașul și ajunge direct în vama cu Bulgaria. Intenția era ca traficul să fie deschis până la finalul anului, înaintea termenului contractual, dar noile imagini de pe șantier pun sub semnul întrebării o eventuală inaugurare acum. „Drumul are și o noutate: sistemul rutier rigid alcătuit din beton, turnat cu finisoare speciale”, scrie Asociația Pro Infrastructura.

Drumul expres de beton spre vama GiurgiuFoto: Captura YouTube

„Ieri am fost în vizită pe drumul de legătură DN5-Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse, un proiect de 5,72 km lungime, profil 2x2 cu parapet median. Antreprenorul general, PORR, și oficialii CNAIR fac eforturi pentru deschiderea circulației până la finalul anului, înainte de termenul contractual (aprilie 2022), însă noi suntem foarte rezervați, având în vedere vremea nefavorabilă și volumul de muncă rămas de executat”, scrie Asociația Pro Infrastructură (API).

„Șantierul a ajuns la peste 70% stadiu fizic, contractul fiind semnat în 19.11.2019, lucrările începând efectiv în 21.10.2020. Drumul are și o noutate: sistemul rutier rigid alcătuit din beton, turnat cu finisoare speciale care se pot vedea în filmare, acesta putând fi gata în aproximativ 30 de zile, cu o viteză de execuție de aproximativ 350 metri liniari pe zi, în medie. Finisajele, racordurile cu structurile, zona gropii de gunoi și elementele de siguranță rutieră ar putea fi terminate abia în ultimele zile din an, cu mari eforturi și noroc de vreme bună”, mai notează API.

---

Drumul spre Vama Giurgiu, cu calea de rulare din beton - „Un proiect pilot”

Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, explica în primăvară că noul drum va fi unul expres și va fi realizat din beton.

„Avem un proiect de care eu sunt foarte mândru că îl facem. La intrarea dinspre Bulgaria, la Giurgiu, ne vom urca pe un drum nou, un drum expres, ca o autostradă de 6 kilometri, care ocolește complet Giurgiu și ne scoate în DN5 la nord de oraș. Este un drum cu patru benzi, cu separare pe mijloc, realizat din beton. E o premieră după experimentul eșuat din anii '90 București-Fundulea. Soluția de atunci a dat greș. A fost un exemplu de așa NU”, a explicat ministrul Drulă.

„Acum CNAIR s-a gândit bine să înceapă cu un proiect micuț, un proiect pilot, pentru că astfel de drumuri și autostrăzi din beton se fac în multe alte țări și există analize că pe un ciclu de costuri, pe durata de viață a drumului, devine mult mai ieftin. Lângă Giurgiu se va lucra mecanizat de către o firmă austriacă ce a mai făcut în România piste de aterizare din beton, deci ar trebui să iasă totul brici”, a declarat Drulă.

„Scăpăm de acea rușine de drum până când intrăm în Vamă. Firma austriacă a promis că-l livrează la finalul anului”, a mai spus ministrul.

Drumul de legătură se desprinde din DN 5, la km 56+197, printr-o intersecție giratorie și se continuă spre sud, intersectându-se cu DN 5 și DJ 507, printr-un alt sens giratoriu la km 62+404. Drumul ajunge în sensul giratoriu de la punctul vamal prin Strada Unirii, aceasta urmând a fi reabilitată la 2 benzi pe sens, cu aceeași structură ca a variantei ocolitoare.

„Sperăm că acest proiect ne va dovedi că porțiunea de beton București-Fundulea de pe A2 a fost doar un "accident nefericit" și că șoselele din beton pot fi o soluție pentru drumurile din România”, susținea și Asociația Pro Infrastructura în luna mai.

„Mai ales că această variantă va fi utilizată preponderent de traficul greu (camioane) care, după cum ne arată experiența, provoacă apariția "șleaurilor" în asfalt, mai ales în zonele cu timpi lungi de așteptare, așa cum sunt Punctele de Trecere a Frontierei (PTF)”, mai aprecia Asociația.

Drum de legătură DN5 - Vama Giurgiu

Lungime: 5,72 km

Constructor: PORR Construct

Valoare: 107 mil lei. fără TVA

Contract semnat în: 19.11.2019 (proiectare și execuție)

Lucrări începute: 21 octombrie 2020

Termen contractual: Q4 2022

Finalizare posibilă: Q4 2021