​VIDEO Cursă contra-cronometru pentru Drumul Expres Craiova - Pitești: Cele trei puncte critice care pun în pericol inaugurarea în acest an a primului tronson de 40 de km

de Victor Cozmei     HotNews.ro


Drumul Expres DX12 Craiova - Pitesti - Podul peste Olt
Foto: Captura YouTube
Un tronson de circa 40 de kilometri din Drumul Expres Craiova - Pitești, tronson care ar urma să reprezinte o variantă ocolitoare pentru Slatina și Balș, a tot fost promis de autorități că va fi gata până la finalul anului, deși termenul oficial de finalizare e 2022. Constructorul UMB și-ar fi luat angajamentul să termine mai devreme, având în spate un istoric de proiecte inaugurate mult înainte de termen, însă trei puncte critice de pe traseu pun în pericol deschiderea anul acesta a primului tronson de drum expres din România.

„La Craiova-Pitești depindem foarte mult de vreme. Practic ar trebui ca să nu plouă până la sfârșitul lunii decembrie, ca să fim siguri că se poate da în trafic”, declara recent secretarul de stat în Transporturi, Ionel Scrioșteanu.

Și Asociația Pro Infrastructura se declara sceptică încă de prin luna septembrie că deschiderea traficului în decembrie ar putea avea loc, „în ciuda mobilizării exemplare a constructorului”.

Deși imaginile recente de pe șantier arată că pe mare parte din traseu deja s-au așternut toate straturile de asfalt, ba au și fost trasate marcajele, au fost montate parapetele și panourile anti-orbire, există câteva zone critice unde constructorul duce o cursă contra-cronometru pentru a le finaliza.


---

Drumul Expres Craiova - Pitești: Podul peste Olt și Balta Milcov, la sud de Slatina


Poate cea mai impresionantă lucrare de pe întreg Drumul Expres Craiova - Pitești este Podul peste Olt și peste balta Milcov la Sud de Slatina.

Podul peste Olt are o deschidere centrală de circa 70 de metri, iar el practic se continuă cu un viaduct cu o lungime totală de peste 1,7 km cu 38 de deschideri mai mici care „urcă” drumul expres mai departe pe dealul din capătul luncii, la sud de Slatina.

În acest punct UMB a reușit abia la final de septembrie să monteze „ultima piesă din puzzle” - tablierele metalice de 53 de metri și peste 160 de tone fiecare peste Olt. În prezent se lucrează intens la finalizarea întregului viaduct, dar mai trebuie terminat și zidul de sprijin și legătura viaductului cu restul drumului expres.


---

Drumul Expres Craiova - Pitești: Podul peste Olteț la sud de Balș


Un alt punct critic este Podul peste Olteț, la sud de Balș, un viaduct lung de câteva sute de metri cu 12 deschideri și cu pile care ajung și la circa 12 metri înălțime. Aici constructorul mai are mult de lucru la finalizarea podului și ridicarea ultimelor grinzi metalice la ultima deschidere.

Imagini cu podul peste Olteț pot fi văzute în clipul de mai jos la minutul 04.28:


---

Drumul Expres Craiova - Pitești: Subtraversarea Căii Ferate de la Găneasa



Un alt punct problemă este în zona Găneasa, acolo unde drumul expres urmează să subtraverseze două drumuri, dar și o cale ferată. Practic, constructorul a săpat drumul expres pe sub actualele poduri pentru un drum agricol și pentru DN64, însă mai există problema căii ferate.

A fost realizat un nou segment de cale ferată în paralel cu actuala cale, iar în prezent constructorul lucrează să ridice noul pod pe noua porțiune de cale ferată, urmând ca după ce acesta va fi finalizat și noua cale ferată va fi conectată la restul rețelei feroviare, vechea porțiune de cale ferată va fi demolată și va fi excavată restul porțiunii pentru realizarea drumului expres.

---

Drumul Expres DX12 - Tronsonul 2, variantă ocolitoare pentru Balș și Slatina


Fostul ministrul al Transporturilor, Cătălin Drulă, anunța în aprilie, într-o vizită pe șantier, că finalizarea Tronsonului 2 din Drumul Expres Sx12 Craiova - Pitești în acest an e în grafic și că, la acel moment, stadiul fizic era de circa 75%.

Acum, la final de septembrie, conform informațiilor CNAIR publicate de către CESTRIN, stadiul Tronsonului 2 este de aproape 87%.

Drulă a mai spus încă de la începutul anului că se bazează pe promisiunea constructorului UMB de a finaliza și a da în trafic până la final de 2021 cei circa 40 de km de pe tronsonul 2 al Drumului Expres DX12 Craiova - Pitești. Similar, și șefa de la Drumuri anunța încă din decembrie 2020 într-un interviu pentru HotNews.ro că anul acesta tronsonul 2 din DX12 va fi gata.

La momentul de față, potrivit raportării CNAIR de pe harta proiectelor gestionată de CESTRIN, stadiul fizic al lucrărilor pe Tronsonul 2 din DX12 este de circa 89%, iar termenul contractual este Q2 2022.

Cu toate acestea, constructorul român UMB are deja o tradiție în a lucra cu toate motoarele turate și de a finaliza mult înainte de termen lucrările.

Anul trecut UMB a finalizat cei 16 km din autostrada A7 (Centura Bacău) cu mai bine de un an înaintea termenului contractual, iar în trecut a mai finalizat și o porțiune din A1 de lângă Timișoara cu aproape jumătate de an în avans.

Tronsonul 2 (împărțit în două loturi) are o lungime de 39,85 km și va ocoli orașele Balș și Slatina. Contractul cu asocierea SA&PE Construct SRL - Spedition UMB SRL - Tehnostrade SRL - Consitrans SRL a fost semnat la final de 2018 pentru circa 309 milioane de euro.

Contractul are termen 12 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție, lucrările demarând în primăvara lui 2019.

Tronsonul 2: Balș - Slatina

Lungime: 39,85 km
Tronsonul 2 este la rândul său împărțit în două loturi: Balș-Piatra Olt de 18,5 km și Piatra Olt-Slatina de 21,35 km
Constructor: UMB - Tehnostrade - SA&PE Construct
Valoare: 1.45 miliarde lei (fără TVA)
Contract semnat: decembrie 2018 (lucrări începute în mai 2019)
Termen de finalizare: Q4 2021

Potrivit CNAIR, pentru execuția Tronsonului 2 al Drumului Expres Craiova - Pitești, vor fi realizate 34 de structuri. Acestea vor avea 869 de grinzi care presupun:

- peste 20.000 metri³ de beton,
- peste 3.200 tone oțel beton,
- lungimi între 12 - 40 metri,
- înălțimi între 60 - 200 centimetri,
- peste 1.800.000 metri de toron.

Lungimea totală a acestor grinzi depășește 32.000 metri. Grinzile sunt realizate în fabrica de grinzi a antreprenorului, aflată în șantier.

--

Specificații tehnice pentru Drumul Expres DX12:

Lungime: 121 km
Viteza de proiectare: 120 km/h
Platforma: 22,00 metri
Partea carosabilă: 4 x 3,5 metri
Spațiu median: 3,00 metri
Acostamente: 2 x 1,5 metri
Benzi de încadrare: 4 x 0,5 metri

---

CITEȘTE ȘI:







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















35409 vizualizari

  • -3 (23 voturi)    
    Sa ne traiasca Olgutza! (Luni, 15 noiembrie 2021, 7:58)

    Mortaciune ambulanta [utilizator]

    Iata, nici nu a revenit bine pedesereul la guvernare, si economia duduie, sa fac autiostrazi, drumuri expres, se fac fabrici si uzine. blocuri de locuinte!

    Sa ne traiasca!

    Multe felciitari celor care au votat PArtidul lui Ilcii!
  • +3 (17 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Luni, 15 noiembrie 2021, 8:15)

    [anonim]

    • +11 (13 voturi)    
      :) (Luni, 15 noiembrie 2021, 8:45)

      balex [utilizator] i-a raspuns lui

      UMB e cam singurul care și livrează ce contractează. a știut să rămână discret și încă nu au sărit ăștia pe el
      • -5 (9 voturi)    
        cand mergi pe E85 spre Moldova (Luni, 15 noiembrie 2021, 9:34)

        nellino [utilizator] i-a raspuns lui balex

        si ajungi pe la Adjud, exista pe partea stanga un gard de vreo 2 KM. Este gardul "de la strada" a lui UMBrarescu. Probabil ca l-a facut asa de mare ca sa ramana discret.

        Gardul este de vreo 15 ani acolo. Nu-i asa ca iti aduci aminte cum acum 15-20 de ani UMB termina la fel zeci de km de autostrada inainte de termen?...
  • +6 (20 voturi)    
    A plecat Drula (Luni, 15 noiembrie 2021, 9:27)

    vlad.pe [utilizator]

    A plecat Drula deci ne luam la revedere de la lucrarile serioase, ne intoarcem la promisiunile de 30 de ani ale PNL-PSD, ciudat pentru ca si politicienii se plimba cu masina pe drumurile patriei, unii au si girofar si merg pe contrasens dar asta este alta poveste.
    • -5 (21 voturi)    
      Lol (Luni, 15 noiembrie 2021, 10:00)

      HP [utilizator] i-a raspuns lui vlad.pe

      Drula n-a vazut Slatina nici in poze.

      O tot dati cu Drula, la fel ca si cu Voiculescu, si ei erau praf.

      Daca vrei sa stii, toate proiectele de infrastructura din ultimii doi ani sunt gestionate de catre Scriosteanu de la PNL, care da, rupe la eficienta si comunicare.
      • +3 (7 voturi)    
        Da, rupe la comunicare (Luni, 15 noiembrie 2021, 14:24)

        imi_pasa_de_romania [utilizator] i-a raspuns lui HP

        Nici nu am auzit de el.
      • +2 (4 voturi)    
        Eu cred ca a vazut o, (Luni, 15 noiembrie 2021, 21:23)

        Ciprian1979c [utilizator] i-a raspuns lui HP

        nu ca as fi fanul lui sau al altcuiva (nu mai dau doi bani pe nimeni din politica), dar zicea ceva pe Europa Fm ca ''tocmai m am intors din satul in care am copilarit, satul bunicilor din Mehedinti'' (sau ceva de felul), deci, pe unde a trecut cand a venit inapoi in Bucuresti?
    • -4 (6 voturi)    
      A plecat Drula... (Luni, 15 noiembrie 2021, 14:17)

      atc [utilizator] i-a raspuns lui vlad.pe

      ...si toate gogosile debitate de el au ajuns la scadenta.Cei care vedem relitatea si nu lozincile, le-am comentat de-atunci la adevarata lor valoare. A plecat mandru de cei 0 (zero) km. de a.s. ( si asta nici macar nu e) inaugurati in noua luni. Drum bun!
      • -3 (3 voturi)    
        Targovistea merita un drum expres (Luni, 15 noiembrie 2021, 23:44)

        credinciosul [utilizator] i-a raspuns lui atc

        cu BUcurestiul,a anulat contractul cu finantare europeana pr dublarea drumului Tartasesti Targoviste,drum cu finantare europeana ca nu i-a placut constructorul si ne-a dat un STUDIU DE FEZABILITATE,adica un c...t,pt un drum expres,adica o linie pe harta,cu creionul a desenat!
        bine ca s-a dus,sa nu mai aud vreodata de corifeu!
    • +1 (1 vot)    
      Autostrazi (Marţi, 16 noiembrie 2021, 12:10)

      Unire [utilizator] i-a raspuns lui vlad.pe

      Drumul a sost licitat inainte de a veni Drula. Meritul este al UMB-ului care lucreaza foarte bine inca din 1997. Drula are meritul ca a fost fondatorul Proinfrastructura, ONG care la sprijinit foarte mult si pe perioada ministeriatului.
  • +6 (14 voturi)    
    Lol (Luni, 15 noiembrie 2021, 9:47)

    HP [utilizator]

    Mie mi se rupe de "inainte de termen", de parca ar fi obligati sa o faca.

    Sa termine la timp, si sa termine cu bine, asta e important.
    • -4 (4 voturi)    
      Atunci las-o ruptă că nu-ți trebuie. (Luni, 15 noiembrie 2021, 13:29)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui HP

      La ce bun să o ai. Dacă-i ruptă, nu-i mai duci grija.
  • +5 (11 voturi)    
    Nu le mai inaugurati cu hei-rup... (Luni, 15 noiembrie 2021, 10:40)

    Olyx [utilizator]

    doar ca sa dea bine pe hartie ca ati construit ceva anul asta si niste politicieni NESIMTITI sa isi lateasca dosul pe ecranele TV...Mai bine faceti lucrurile "asezat" ca sa nu fie nevoie sa le refaceti la anul...
  • +1 (7 voturi)    
    Bravo Constructorului Roman UBM ! (Luni, 15 noiembrie 2021, 13:31)

    Azra [utilizator]

    Constructorul Roman UBM a construit singur in acest an de cateva ori mai multi Km. de autostrada-drum expres decat pe toate celelalte cioturi de autostrazi de prin tara, unde lucrarile sunt abandonate de 10-15 ani sau se tarasc in ritm de melc, adica nesemnificativ!

    Constructorul UBM ar merita ca la inaugurarea acestui drum expres Craiova Pitesti sa frie decorat de presedintele Romaniei, pentru contributia insemnata adusa la dezvoltarea infrastructurii rutiere a tarii! Ar fi un bun stimulent si pentru alti constructori romani sa se mobilizeze pentru a face la fel, peste tot pe unde treneaza lucrari la proiecte de autostrazi importante de prin tara .

    Ar trebui, de asemenea, ca autoritatile romane competente in domeniu, sa incredinteze imediat constructorului roman UMB finalizarea portiunii de vreo 15 Km din proiectul de autostrada lugoj-Deva, la care o firma impotenta se mosmondeste - ca sa nu zic altfel- de mai multi ani si promite sa il termine in vreo 4 ani de acum incolo. S-ar incheia asfel rapid, constructia celei mai importante autostrazi din punct de vedere economic, menita sa asigure o legatura rutiera directa intre Nadlag si Sibiu-cel putin.
    • +1 (3 voturi)    
      Nu zau! (Luni, 15 noiembrie 2021, 14:24)

      atc [utilizator] i-a raspuns lui Azra

      1.Da ce, au facut munca voluntara? Pai, sa-i decoreze statul pe toti cei ce se duc la munca, conform contractelor pe care le au.
      2. A impiedicat -o cineva pe UMB sa castige licitatia de pe Lugoj Deva? Sau nu se pricepe la tuneluri, da' se pricepe la campie?
    • +1 (3 voturi)    
      Cine-o fi UBM ? (Luni, 15 noiembrie 2021, 15:49)

      johnny2 [utilizator] i-a raspuns lui Azra

      Si de ce "Km" si nu "km" ?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by