Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, sâmbătă, că săptămâna viitoare va ajunge pe ordinea de zi a Parlamentului un proiect care prevede eliminarea taxei de pod de la Cernavodă-Feteşti. „Trebuie să ne gândim. Dacă am elimina această taxă de pod, ne-am duce în jos cu 30 de milioane de euro în bugetul CNAIR”, a afirmat ministrul, precizând că suma va trebui alocată de la bugetul de stat. Proiectul a fost inițiat de mai mulți deputați PNL și zace în Parlament din 2018.

Taxa la podul Fetesti - CernavodaFoto: Agerpres
  • "E în Parlament, chiar vine săptămâna viitoare pe ordinea de zi, eliminarea taxei de pod la Cernavodă-Feteşti. Trebuie să ne gândim.

  • Dacă am elimina această taxă de pod, ne-am duce în jos cu 30 de milioane de euro în bugetul CNAIR. Nu vreau să facem pe repede înainte, dar vom face o analiză. Dacă e bine, da.
  • Dacă eliminăm, bugetul de stat trebuie să vină către CNAIR să acopere acest minus de 30 de milioane. Nu vreau să văduvim bugetul CNAIR”, a declarat sâmbătă, la Brăila, Sorin Grindeanu, conform News.ro.
  • Ministrul a precizat că analiza trebuie să ţină cont de toate aspectele şi să nu lase CNAIR cu mai puţini bani.

    • "Nu mai vrem taxă de drum, ok, dar atunci trebuie să vedem care sunt veniturile care vin către CNAIR”, a mai afirmat Grindeanu.

    Proiectul de lege zace în Parlament încă din 2018, fiind inițiat de mai mulți parlamentari PNL, și prevede eliminarea taxei plătite de șoferi pentru podurile Giurgeni-Vadu Oii și Fetești-Cernavodă. Inițiativa a fost adoptată de Senat în februarie 2019, apoi a fost trimisă Camerei Deputaților, unde a fost pusă de mai multe ori pe ordinea de zi.

    Inițiatorii proiectului spun că o astfel de taxă nu se susține din moment ce este plătită rovinieta.

    • "Această iniţiativă are rolul de a remedia o dublă impunere pentru cei care circulă pe drumurile publice naţionale, prin eliminarea taxelor de pod de la Giurgeni-Vadu Oii, respectiv Feteşti-Cernavodă. Considerăm că această taxă reprezintă o discriminare, în special pentru riveranii care tranzitează aceste poduri în/dinspre localităţile lor de reşedinţă, fie că aceştia sunt persoane fizice sau juridice, fie că sunt turişti, în condiţiile în care toţi aceştia plătesc o rovinietă pentru a putea circula în afara localităţilor lor.
    • Este limpede faptul că aceste suprataxe au fost introduse strict din raţiuni financiare pentru CNAIR, având în vedere că podurile respective se află într-o stare avansată de degradare. Adică banii colectaţi nu au vreo legătură cu întreţinerea sau repararea podurilor respective", spunea Bogdan Huțucă, unul dintre inițiatorii proiectului.