O „fractură pe coloana vertebrală a Moldovei - A7”, acuză fostul ministru USR al Transporturilor, Cătălin Drulă. Acesta susține că evaluarea ofertelor pentru primul tronson (Ploiești - Buzău - 63 km) a fost amânată pentru 2022, deși ar fi trebuit până luni, iar restul tronsoanelor nu mai au șanse să fie scoase la licitație în execuție, amintind că proiectul A7, finanțat prin PNRR, trebuie obligatoriu finalizat până în 2026.

Autostrada Moldovei - A7Foto: Hotnews

„Ieri, pe 13 decembrie, ar fi trebuit finalizată evaluarea ofertelor depuse pentru construirea A7 Ploiești - Buzău și anunțați câștigătorii celor 3 secțiuni. Nu s-a întâmplat, iar noul termen a fost amânat pentru 2022”, a spus Cătălin Drulă.

Tronsonul Ploiești (Dumbrava/A3) - Buzău, în lungime de circa 63,25 km a fost scos la licitație în luna iunie, iar cele 39 de oferte au fost depuse pe 16 septembrie, la câteva zile după plecarea lui Drulă de la Transporturi.

„Pe celelalte tronsoane ale A7 între Buzău, Focșani, Bacău și Pașcani toate termenele stabilite în mandatul meu cu CNAIR și cu proiectanții au fost încălcate în ultimele 3 luni. Nu s-au obținut acordurile de mediu, nu s-au aprobat investițiile prin HG în Guvern. Astfel, șansele ca vreunul dintre aceste sectoare să fie lansat în licitație de execuție până la finalul anului sunt practic inexistente”, acuză Drulă.

Acesta spune că a reușit să asigure finanțarea europeană prin PNRR pentru Autostrada A7 Ploiești - Pașcani, „un proiect major de 3 miliarde de euro și 320km lungime, ce ar trebui să conecteze rapid și sigur Moldova de București și sudul țării”., însă „PNRR are termene clare: în 2024, A7 trebuie să fie 50% construită. Iar în 2026 trebuie să fie toată gata”.

„Autostrada A7 și finanțarea obținută nu au voie să rămână doar pe hârtie. Moldova merită mai mult”, a spus Drulă.

Compania de drumuri a detaliat în urmă cu câteva zile care e stadiul celorlalte loturi din A7, de la Buzău la Pașcani, majoritatea suferind deja întârzieri.

Pe Buzău - Focșani abia acum a fost avizat Proiectul Tehnic, însă unele avize încă nu erau obținute.

Pe celelalte sectoare de la Focșani la Bacău și de la Bacău la Pașcani, proiectele erau și mai în urmă.

Pe tronsoanele Pașcani - Suceava - Siret, prestatorul Studiului de fezabilitate era în urmă mult cu etapa realizării forajelor geotehnice și, conform CNAIR, deja acumula penalități de întârziere.

Autostrada A7 - „Coloana Vertebrală” a Moldovei, salvarea față de criminalul drum E85

Foto: Traseul autostrăzii A7. / Vezi aici în detaliu traseul A7 de la Ploiești (Dumbrava/A3) la Pașcani

Autostrada Moldovei A7 este cel mai avansat dintre marile proiecte de infrastructură rutieră pentru regiunea Moldovei. Primul tronson practic a fost construit, circa 16 km din actuala centură a Bacăului, 16 km complet la profil de autostradă. Însă în afară de acel mic tronson, autostrada A7 înseamnă practic o suită de proiecte separate, licitate pentru proiectare separat în ultimii ani, de la Ploiești (Dumbrava), la Buzău, Focșani, Bacău, Pașcani, Suceava și până la Siret.

Aproape 440 de kilometri de autostradă în Moldova de la Nord la Sud - „Coloana vertebrală” a Moldovei - și care va prelua traficul pe ruta unde se înregistrează cele mai mari valori ale traficului din regiune și care în prezent se desfășoară pe DN2/E85, un drum național cu câte o bandă pe sens și un acostament puțin mai lat folosit adesea neregulamentar de către șoferi drept încă o bandă de circulație.

Odată finalizat, A7 va prelua mare parte din traficul de pe actualul DN2/E85, un drum care, din punct de vedere al accidentelor, este cel mai periculos drum național din România.

Tronsonul de la Ploiești (Dumbrava/A3) până la Buzău a fost deja proiectat și a fost scos la licitație pentru execuție. Celelalte tronsoane de la Buzău până la Pașcani sunt în diferite stadii de finalizare a contractelor de Studiu de Fezabilitate și Proiect tehnic, urmând ca apoi să fie și ele licitate pentru execuție.