Lucrările de reabilitare a Podului peste Dunăre de le Cernavodă reîncep de azi și sunt programate a se termina înainte de începerea sezonului estival. Lucrările au demarat pe etape de acum un an, însă au avut perioade când au fost suspendate pentru a nu perturba traficul spre și dinspre litoral.

Podul de la CernavodăFoto: CNAIR

„Prima etapă din acest an a lucrărilor de reabilitare la Podul de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2 (între km 155+415 - km 161+479), este programată în intervalul 15.02.2022 – 21.04.2022”, anunță CNAIR.

„Astfel, lucrările de reabilitare continuă conform calendarului, avansând cu încă o etapă importantă ce se va încheia odată cu începerea sezonului estival, astfel încât traficul să fie deschis în totalitate pe Podul de la Cernavodă”, mai transmite compania.

Podul de la Cernavodă, în lungime de 1596 m este un pod combinat de cale ferată și șosea, de tip constructiv, care împreună cu podul similar peste brațul Borcea, în lungime de 970 m, traversează fluviul Dunărea și conectează orașele Fetești și Cernavodă, între regiunile Muntenia și Dobrogea.

La început de februarie 2021 CNAIR a semnat un contract de circa 67 de milioane de lei pentru reabilitarea Podului de la Cernavodă. Contractul a fost semnat cu firma Maristar Com SRL, având termen de execuție de 24 de luni, însă pentru a nu perturba sezonul estival lucrările au fost făcute pe etape și amânate în momentele cu trafic intens.

Astfel, conform noii planificări a CNAIR; contractul se va încheia în februarie 2023.

În același timp, cu același constructor, CNAIR a contractat și reabilitarea celuilalt pod rutier peste Dunăre, cel de pe brațul Borcea.