Deschiderea traficului pe următorul tronson al Drumului Expres DEx12 Craiova - Pitești, porțiunea de peste 20 de kilometri care va ocoli Slatina, va avea loc joi dimineață, după ce recepția lucrărilor a fost realizată miercuri după-amiază de către reprezentanții CNAIR.

Drumul Expres Craiova - PiteștiFoto: Asociatia Pro Infrastructura Facebook

Odată deschisă circulația pe 28 iulie pe lotul Piatra Olt - Slatina, tot tronsonul 2 al Drumului Expres DEx 12 Craiova - Pitești va fi utilizabil, pe toți cei aproape 40 de kilometri ai săi, după ce în aprilie fusese deschis traficul pe primul lot care ocolea Balșul, marcând atunci practic deschiderea primilor kilometri veritabili de drum expres din România.

  • „(...) sunt primii kilometri de drum expres veritabil din România și sunt o gură de oxigen atât pentru șoferii aflați în tranzit care economisesc cel puțin o oră, cât mai ales pentru locuitorii celor două orașe”, notează Asociația Pro Infrastructura.

Cei careu au construit cei 40 de kilometri de drum expres de pe Tronsonul 2 sunt românii din grupul UMB, același constructor care mai lucrează și pe tronsonul 3 (31,75km) și tronsonul 4 (31,8 km), lucrări ce ar urma să fie gata anul următor.

Harta Drumului Expres Craiova - Pitești deschis circulației:

1. Balș - Piatra Olt - deschis circulației pe 21 aprilie 2022

2. Piatra Olt - Slatina (Valea Mare) - deschidere circulație pe 28 iulie 2022

DEx12 Tronsonul 2: Balș - Slatina

Lungime: 39,85 km

Tronsonul 2 este la rândul său împărțit în două loturi: Balș-Piatra Olt de 18,5 km și Piatra Olt-Slatina de 21,35 km

Constructor: UMB - Tehnostrade - SA&PE Construct (România)

Valoare: 1.45 miliarde lei (fără TVA)

Contract semnat: decembrie 2018 (lucrări începute în 2019) - 12 luni proiectare - 24 luni execuție

Termen de finalizare: Q3 2022

--

Specificații tehnice pentru Drumul Expres DX12:

Lungime: 121 km

Viteza de proiectare: 120 km/h

Platforma: 22,00 metri

Partea carosabilă: 4 x 3,5 metri

Spațiu median: 3,00 metri

Acostamente: 2 x 1,5 metri

Benzi de încadrare: 4 x 0,5 metri

----

VEZI ȘI: