Contractul pentru realizarea unui tronson de 17,5 kilometri din Autostrada de Centură A0 a Capitalei, sectorul nord, a fost atribuit asocierii Impresa Pizzarotti& C SpA Italia S.p.A. - RETTER Projectmanagement, a anunțat marți Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Autostrada de centura a CapitaleiFoto: Facebook Sorin Grindeanu

Este vorba despre contractul pentru "Proiectare și Execuție Autostrada de Centură București km 0+000-km 100+900, Sector Centura Nord km 0+000-km 52+770, Lot 1: km 2+500-km 20+000".

Ofertantul desemnat câstigător este Asocierea Impresa Pizzarotti& C SpA Italia S.p.A. - RETTER Projectmanagement, cu preţul de 815.075.249,74 lei fără TVA.

Durata contractului este de 34 de luni, din care 12 luni perioada de proiectare și 22 luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor este de 10 ani.

Acest lot de autostradă are o lungime de 17,5 km.

În cadrul contractului sunt prevăzute 10 structuri, dintre care 2 pasaje de o complexitate tehnică ridicată, având o lungime de 733 m (pasaj pe Autostrada de Centură peste CF101 București – Pitești DN7) și respectiv 650 m (pasaj pe Autostrada de Centură peste râul Colentina, CF 300 București – Ploiești și CF Mogoșoaia – Buftea).

Traseul Autostrăzii de Centură Bucureşti Nord – Lotul 1 se desfășoară pe teritoriul județului Ilfov între DJ 601A (Dragomirești Vale – Bâcu) și DN 1 în dreptul localității Corbeanca.

Semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații și respectiv după soluționarea contestaților/ plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire, precizează CNAIR.

Întreaga Autostrada de Centură București A0 va avea o lungime totală de 101 km, din care cei circa 52 de kilometri de pe A0 Sud ar trebui practic finalizați în perioada 2023-2024, oferind traficului greu și de tranzit o nouă variantă de a ocoli Capitala de la Autostrada A1 la Autostrada A2.