Pe autostrada de centură a Capitalei A0 sunt în prezent în curs de execuție circa 71 de kilometri, însă două dintre loturi atrag atenția în mod deosebit. Unul la care lucrările au început încă de acum aproape un an, și altul unde lucrările au debutat în urmă cu doar câteva luni. Pe cel mai recent tronson, început în forță de un constructor român, există șanse bune de o finalizare parțială în 2023. Pe celălalt, rămas în urmă, și anul 2024 rămâne un termen ambițios pentru finalizare...

Lucrările pe autostrada A0 - comparație între două loturiFoto: Colaj foto

Pe partea de sud, Autostrada de Centură a Capitalei A0 măsoară circa 52 de kilometri, toți aflați în prezent în execuție, însă tronsonul 3 - circa 18 kilometri de la autostrada A1 și până aproape de DN6 - a rămas mult în urmă.

Aici lucrează asocierea dintre Aktor (Grecia) și Euroconstruct Trading (România). Contractul a fost semnat în aprilie 2019 și presupunea 12 luni pentru proiectare și 30 de luni execuție. Încă din prima etapă au apărut probleme, întârzieri care au dus la aprobarea Proiectului tehnic abia în 2021.

Ordinul de începere a lucrărilor a venit abia în octombrie 2021, iar până acum, la aproape un an distanță, constructorul a reușit să-și „mobilizeze forțele” încât stadiul fizic abia atinge 18%.

A0 Sud - Lotul 3

Lungime: 18 km (DN6-A1), 1 nod rutier cu A1

Cost: 853 mil lei (fără TVA)

Constructor: Asocierea Aktor - Euroconstruct Trading

Execuție începută în: noiembrie 2021

Stadiu: 18% / Proiectare avizată abia în octombrie 2021

Contract semnat pe 14 aprilie 2019 / Licitația începută în iulie 2017.

Termen de finalizare: Q4 2023 (realist: Q2-Q3 2024)

Situația pe Lotul 3 din A0 Sud: „Un Aktor deloc grăbit, cum ne-a obișnuit!”

Asociația Pro Infrastructura (API) a filmat din dronă cum arată la zi tronsonul 3 din A0 Sud, unde a găsit „un Aktor deloc grăbit, cum ne-a obișnuit!”.

  • „Constructorul grec (Aktor) pur și simplu nu reușește să se mobilizeze corespunzător, lucrând haotic, cu mari sincope în aprovizionarea cu materiale. Nici din birou nu s-a descurcat bine: are ordin de începere aferent proiectării din 23.05.2019, dar a acumulat întârzieri majore de aproximativ un an și a încasat penalizări, proiectul pentru eliberarea autorizației de construire (PAC) fiind aprobat abia în 11.06.2021 pe baza căruia a primit AC în 01.07.2021.
  • Nu e de mirare că șantierul a ajuns la un stadiu fizic de 15-18% la un an de la emiterea ordinului de începere lucrări din 25 octombrie 2021.
  • Noi tot sperăm ca antreprenorul să se trezească, să-și aducă aminte că are termen contractual 30 de luni să pună autostrada în teren și să NU aplice regula de trei simplă: 20% într-un an, restul de 80% în 4 ani!
  • Este absolut evident că grecii vor rata inaugurarea în 2023 și, dacă nu se trezesc din amorțeală, au șanse să rateze și 2024. Și poate-și aduc aminte să închidă șantierul și la Oiejdea pe Autostrada A10, acolo unde au promis că termină în primăvară. Dar ce mai contează încă 9 luni de întârziere la un singur deal?”

Tronsonul de pe A0 Nord unde românii de la UMB au început în forță

La polul opus avem un alt șantier de pe Autostrada de Centură A0, lotul 2 de pe A0 Nord. Pe cei 19 kilometri lucrează românii de la UMB, unul dintre puținii constructori care în ultimii ani și-a respectat termenele, ba chiar a finalizat lucrări înainte de deadline.

Lotul a fost contractat în mai 2021, cu termen de 12 luni proiectare și 22 luni execuție. Ordinul de începere a venit abia în august 2021, dar chiar și-așa constructorul a reușit să finalizeze proiectarea mai repede de termen.

A0 Nord - Lot 2 (DN1/Corbeanca - DN2/Afumați)

Lungime: 19 km, 2 noduri rutiere - cu A3 și DN1

Valoare: 832 mil lei

Constructor: Asocierea SA&PE Construct - Spedition UMB - contractat în mai 2021

Ordin de începere dat în 16 august 2021

Termen: 12 luni proiectare + 22 de luni execuție

Stadiu: 8-10%

Finalizare posibilă: Q4 2023 (parțial) / Q2-Q3 2024 (total)

Din vară, chiar, UMB a intrat în teren și mobilizarea se vede cu ochiul liber, avansul în doar câteva luni fiind unul considerabil, comparabil cu ce a reușit constructorul grec pe lotul sudic într-un an întreg. Și vorbim de două tronsoane comparabile ca lungime și dificultate, deși pe lotul nordic avem două noduri rutiere incluse (A3 și DN1), față de doar unul pe lotul sud (A1).

La cum arată mobilizarea UMB din șantier în prezent, există premizele care în 2023 să poată fi deschis traficul pe segmentul dintre DN1 și A3 (singura porțiune aflată între noduri rutiere de pe acest lot).

UPDATE: Asociația Pro Infrastructura a filmat din dronă acest lot, a surprins avansul lucrărilor în doar câteva luni și apreciază și ea că o parte din lucrări pot fi finalizate și date în trafic înainte de termen, în 2023:

  • „La felul în care este mobilizat constructorul, sunt șanse reale să vedem o deschidere parțială anticipată la final de 2023: aproximativ 10 kilometri între nodurile cu DN1 și Autostrada A3.
  • Mai mult, într-un scenariu ultra-optimist, s-ar putea găsi o soluție provizorie de încărcare/descărcare în DJ100 la Afumați. Antreprenorul are motivația și puterea să devanseze inaugurarea întregului lot, dar și CNAIR trebuie să-i ceară acest lucru și să facă demersurile birocratice necesare.
  • Chiar dacă nu ar fi o variantă optimă de conectare cu DN2, în opinia noastră efortul birocratic, financiar și tehnic este justificat deoarece oferă o alternativă traficului metropolitan de nord și celui de tranzit. Asta mai ales în contextul în care CNAIR tergiversează să acorde chinezilor de la CCECC contractul pe lotul 3 al A0 Nord, cel care include nodul A0-DN2, licitația fiind lansată în 06.06.2019, adică în urmă cu 3 ani și 4 luni!”

VEZI ȘI: