„Suntem în grafic, dar se poate accelera ritmul pe Secțiunea 5 Sibiu-Pitești”, scrie Asociația Pro Infrastructura care a făcut o filmare din dronă cu cei 30,35km aflați în lucru.

Autostrada A1 Sibiu - Pitești, secțiunea 5 Pitești - Curtea de ArgeșFoto: Captura YouTube

„În iulie vă spuneam că suntem foarte dezamăgiți de progresul în teren și de atitudinea antreprenorului general, WeBuild, unul din cei doar câțiva pe care-i considerăm serioși. La final de an, șantierul este cât-de-cât în grafic dar este loc de (mult) mai bine”, consideră asociația.

ONG-ul dă ca exemplu faptul că italienii de la WeBuild (n.r. fost Astaldi) au în obligații întocmirea documentației pentru relocările de utilități, „dar invocă o ordonanță abrogată care, spun ei, li s-ar aplica și ar pasa responsabilitatea la stat. Au pierdut procesul în primă instanță însă au făcut apel. Așa că, până la noi ordine, stâlpii LEA tronează în mijlocul autostrăzii”, notează Pro Infrastructura.

Stadiul fizic raportat oficial de CNAIR în octombrie era de 23,70% la un an după emiterea ordinului de începere lucrări din 01.09.2021. „În prezent, după ce vedem din dronă, s-a ajuns la 26-28%. Constructorul nu are voie să nu respecte generosul termen contractual de 4 ani de execuție”, notează asociația.

A1 Sibiu - Pitești, Secțiunea 5 Pitești - Curtea de Argeș: „Lotul nu este ușor, deși nu traversează un relief accidentat”

„Într-adevăr, lotul nu este ușor. Are peste 30 de km și, deși nu traversează un relief accidentat, traseul croșetează prin zone mlăștinoase și/sau inundabile pe lângă acumulările de pe Argeș. Asta se traduce în terasamente (ramblee) foarte înalte, podețe fără număr și peste 5 kilometri de poduri și viaducte pe autostradă (nu socotim pasajele peste A1 și pe cele din nodurile rutiere)”, detaliază Pro Infrastructura.

„Una peste alta, un an mediocru pe acest șantier. Sperăm că 2023 le va aduce o viteză în plus celor de la WeBuild, mai ales în perspectiva startului pe Secțiunea 3 Sibiu-Pitești, cel mai mare contract pe care CNAIR l-a atribuit prin licitație în istoria sa: 5,32 miliarde lei pentru 37,4 km. CNAIR promite că emite ordinul de începere în februarie 2023, antreprenorul având la dispoziție 12 luni de proiectare și 45 de execuție”, completează asociația care ridică și un semn de întrebare.

„Da, ceva nu se leagă: 48 de luni pe 30,35 km relativ simpli și doar 45 pe 37,4 km prin creierii munților. Nu ne puneți să vă explicăm "logica" responsabililor CNAIR. Cert este că italienii de la WeBuild au mult de tras pe cei aproape 68 de kilometri de pe coloana vertebrală a infrastructurii rutiere din România. Sperăm să-și respecte blazonul și obligațiile contractuale, deși le va fi foarte greu mai ales cu ritmul și atitudinea din 2022”, spune Asociația Pro Infrastructura.

VEZI ȘI:

Foto: Secțiunile de pe Autostrada A1 Sibiu - Pitești

Stadiul lucrărilor pe fiecare secțiune a autostrăzii A1 Sibiu - Pitești

Autostrada Sibiu - Piteşti ar urma să aibă o lungime de peste 122 de km și este împărțită în 5 secțiuni, și va lega Centrul şi Vestul României de reţeaua europeană de autostrăzi, fiind o parte importantă a Coridorului 4 Paneuropean.

Pe A1 Sibiu - Pitești se lucrează în prezent pe Secțiunea 1 prezentată mai sus (13,17km de la Sibiu la Boița - constructor Porr) și pe Secțiunea 5, pe cei 30 de km de la Pitești la Curtea de Argeș (constructor Astaldi).

Pe Secțiunea 4 Curtea de Argeș - Tigveni licitația s-a finalizat cu semnarea contractului pe 15 noiembrie 2021 cu austriecii de la PORR. Acolo autostrada se află în etapa de proiectare.

Pe Secțiunea 3 în luna mai a fost selectat câștigătorul - o asociere de constructori din Italia și România care au câștigat practic cea mai scumpă licitație de autostradă lansată vreodată în România. Pe data de 1 august 2022 CNAIR a semnat contractul cu Asocierea WEBUILD SPA (Astaldi) – TRANCRAD SRL.

Pe Secțiunea 2, cea mai dificilă porțiune care trece prin Valea Oltului și presupune realizarea a șapte tuneluri, CNAIR a semnat în luna februarie un contract de 860 de milioane de euro cu o firmă din Turcia.

VEZI ȘI:

VIDEO Un eșec confirmat: Podul de la Brăila nu va fi deschis în acest an / CNAIR acuză: „Constructorul italian este în întârziere”