CNAIR a semnat anul trecut 16 contracte de supervizare a lucrărilor de construcție pentru 276,28 kilometri de autostradă, valoarea acestora fiind de 277.881.895,15 lei, fără TVA, a transmis Compania de Autostrăzi după ce Asociația Pro Infrastructura a acuzat că în prezent circa 400 de kilometri de autostradă aflați în construcție, în valoare de aproape 6 miliarde de euro, sunt practic fără „câine de pază”, fără un inginer independent care să supervizeze și să certifice lucrările.

Lucrari la autostrada A7 langa FocsaniFoto: Captura YouTube
  • „În 2022, CNAIR a semnat 16 contracte de supervizare a lucrărilor de construcție pentru 276,28 km de autostradă, valoarea acestora fiind de 277.881.895,15 lei fără TVA.
  • Comparativ, în anul 2020 au fost semnate 8 contracte de supervizare pentru 145,99 km cu o valoare totală de 182.157.908,16 lei fără TVA, iar în 2021 a fost semnat un singur contract pentru supervizarea lucrărilor de construcție a 19 km, iar valoarea acestuia a fost 21.464.235,50 lei fără TVA.
  • În prezent, CNAIR are lansate procedurile de atribuire pentru 26 de contracte de supervizare, acestea aflându-se în diverse stadii (avizare ANAP/depunere oferte/ clarificare/evaluare).
  • Menționăm faptul că, majoritatea întârzierilor înregistrate în cazul anumitor proceduri de atribuire aferente contractelor de supervizare sunt din cauza contestațiilor introduse împotriva documentațiilor de atribuire de către anumiți operatori economici. Prin aceste contestații se urmărește reducerea substanțială a penalităților și/sau eliminarea mai multor pârghii contractuale de verificare a prestatorilor, astfel încât CNAIR să plătească sume importante prestatorului fără a avea și modalitatea efectivă de constrângere a acestuia la îndeplinirea obligațiilor asumate prin contract.
  • Precizăm că până la semnarea contractelor de supervizare cu prestatorii desemnați câștigători, această activitate importantă pentru dezvoltarea oricărui proiect de infrastructură rutieră este realizată de către direcțiile regionale ale CNAIR pe raza cărora se desfășoară lucrările”.

Iniţial, CNAIR afirma că a semnat 14 contracte de supervizare a lucrărilor de construcţie pentru aproape 227 de kilometri de autostradă, însă reprezentanţii companiei au revenit și au corectat informaţiile.

Reacția CNAIR vine după ce Asociația Pro Infrastructura a atras atenția că circa 400 kilometri de autostradă cu o valoare de aproape 6 miliarde de euro sunt, practic, fără „câine de pază”.

„Rolul supervizorului, al dirigintelui de șantier denumit și „consultant”, „inginer FIDIC” sau simplu „inginer”, în implementarea în teren a unui proiect de infrastructură de transport este esențial: se asigură că lucrările puse în operă de constructor sunt conforme și respectă caietul de sarcini, oferta asumată și normativele în vigoare, adică standardele de calitate necesare”, notează asociația.

Pro Infrastructura exemplifică exact și ce mari proiecte au rămas fără supervizare: Autostrada „Moldovei” A7, Autostrada A1 Sibiu - Pitești, tronsoane din A0 Centura Capitalei sau tronsonul cu tuneluri A1 Holdea - Margina.