Constructorul român UMB a semnat miercuri contractele pentru cele trei loturi din Autostrada A7 de la Bacău la Pașcani - circa 77 km, cost 4,68 miliarde de lei.

Autostrada A7 Bacău - PașcaniFoto: Hotnews

În momentul de față, din cele 10 tronsoane prinse în PNRR pe A7 de la Buzău la Pașcani, toate sunt contractate cu românii de la UMB.

Practic, compania cu origini în Bacău are front de lucru neîntrerupt pe mai bine de 250 de kilometri de autostradă, toți în Moldova.

A7 Bacău - Pașcani - contracte semnate aproape 1 miliard de euro

CNAIR a semnat miercuri contractele pentru ultimele trei tronsoane rămase fără constructor din A7 prins în PNRR în Moldova - circa 77km de la Bacău la Pașcani. Contracte în valoare de 4,68 miliarde de lei cu constructorul român UMB:

  • A7 Bacău - Pașcani; Lotul 1 Săuceşti - Trifeşti - 30,3 km, 1,64 mld lei.
  • A7 Bacău - Pașcani; Lotul 2 Trifești - Gherăiești/Mircești - 18,99 km, 1,28 mld lei.
  • A7 Bacău - Pașcani; Lotul 3 Mircești - Pașcani - 28,09km, 1,76 mld lei.

Pentru cele trei loturi constructorul are la dispoziție 30 de luni direct pentru execuție, (proiectarea este deja făcută). Cum tronsoanele sunt prinse la finanțare prin PNRR, ele trebuie finalizate până în 2026, termenul limită.

Nod turbion la intersecția A7 cu A8 în apropiere de Pașcani

Unul din nodurile rutiere principale care vor fi construite pe tronsonul Bacău - Pașcani va fi pe Lotul 3, puțin mai la sud de Pașcani, acolo unde autostrada A7 se va intersecta în viitor cu Autostrada „Unirii” A8 Tg. Mureș - Iași.

Nodul rutier proiectat pentru acea intersecție este unul în premieră pentru țara noastră - un nod turbion, cu bretele de mare viteză care să asigure toate relațiile de trafic între cele două autostrăzi.

„Autostrada UMB” - Constructorul român construiește toți kilometrii PNRR din A7 din Moldova

Din cele 10 tronsoane prinse în PNRR pe A7 de la Buzău la Pașcani, toate sunt contractate acum cu românii de la UMB.

Practic, în momentul de față, UMB lucrează deja pe circa 179 km din A7, iar acum, cu noile contracte semnate, UMB - companie din Bacău la origini, va ajunge să lucreze pe un front neîntrerupt de peste 250 de kilometri de autostradă, toți în Moldova.

Compania a fost în ultimii ani cea mai performantă din rândul constructorilor de autostrăzi, reușind mobilizări exemplare pe șantiere și chiar și inaugurări înaintea termenelor contractuale.

Aici mai putem aminti că tot UMB a construit și finalizat înainte de termen singura bucată din A7 deschisă traficului în prezent: 16 km drept centură a Bacăului.

A7 - Autostrada finanțată prin PNRR, dar cu termen limită pentru finalizare

Autostrada „Moldovei” A7 are aproape 440 km de la Ploiești (Dumbrava/A3) și până la Siret, la granița cu Ucraina. De la Ploiești până la Pașcani (circa 320 de km) a fost prinsă pe finanțare PNRR, planul pe termen scurt gândit de UE pentru relansarea economiilor post-pandemie. Condiția esențială: proiectele să fie finalizate până în 2026.

În momentul de față aproape toate tronsoanele au fost contractate. Un singur tronson a rămas fără constructor, iar lucrurile s-au complicat nepermis de mult.

HARTĂ - Autostrada A7, pe tronsoane, stadiul până la semnarea loturilor de la Bacău la Pașcani (Cu roșu, loturile contractate deja)

Ce se întâmplă cu bucata Pașcani - Suceava - Siret/Ucraina?

Tronsoanele mai departe spre nord de la Pașcani, la Suceava și până la Siret, la granița cu Ucraina, au fost prinse spre finanțare prin fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Transport 2021-2027.

În prezent, cele două tronsoane Pașcani - Suceava și Suceava - Siret sunt în faza de realizare a Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic. Contractele de SF+PT au fost semnate în 2020 cu Search Corporation (valoare 22 mil lei), iar termenul de finalizare a fost recent mutat spre finalul anului 2023.

În prezent, studiul de trafic a determinat că de la Pașcani până după Suceava (la intersecția cu DN2H spre Rădăuți) drumul de mare viteză ar urma să se construiască la nivel de autostradă, iar de la DN2H până la Siret (circa 29km) ar urma să fie drum expres. Cu toate acestea, în contextul creșterii fulminante a traficului spre și dinspre Ucraina se lucrează în prezent la determinarea dacă și această porțiune să fie construită din start la nivel de autostradă.

Notă: Denumirea de autostrada „Moldovei” (așa cum este ea trecută mereu în ghilimele la fiecare articol) este una neoficială, folosită inițial în presă de publicații precum HotNews.ro. Ulterior această denumire a fost adoptată și în discursurile oficiale ale autorităților. Inițial, drumul de mare viteză de pe culoarul A7 fusese denumit OFICIAL în MasterPlanul de Transport (MPGT) drept „Siret Expres”. Similar, și Autostrada „Unirii” A8 este o denumire neoficială folosită inițial de HotNews.ro, alte publicații și pe diverse forumuri, în timp ce în documentele oficiale ale Ministerului Transporturilor - în MPGT - autostrada A8 era trecută drept „Autostrada Montana”.