România va inaugura în următoarele luni kilometrul 1.000 de pe rețeaua sa de autostrăzi și drumuri expres, însă borna simbolică ar putea fi atinsă cu un tronson „muzeu”. „Adică un tronson bun de circulat care nu poate fi folosit de șoferi deoarece nu are conexiune cu infrastructura existentă”, avertizează Asociația Pro Infrastructura.

Capatul autostrazii A3 in lucru spre Suplacu de BarcauFoto: Captura YouTube

„Atingem 1000 km în ~75 de zile, dar cu un muzeu?!”, scrie Asociația Pro Infrastructura care prezintă o filmare din dronă realizată de unul din membrii săi cu lotul Nușfalău-Suplacu de Barcău (13,55km) al Autostrăzii Transilvania.

„Este perfect fezabil ca în aproximativ 75 de zile turcii de la Nurol să fie pregătiți pentru inaugurarea celor 13,55 kilometri dacă se vor mobiliza foarte bine cu finisajele: asfalt, parapete, marcaje, garduri protecție”, scrie Pro Infrastructura care menționează că termenul oficial de finalizare a fost februarie 2023.

„Cu siguranță rămân mărunțișuri de terminat în afara părții carosabile până spre sfârșitul verii, dar circulația poate fi deschisă la final de iunie sau cel târziu început de iulie DACĂ și CNAIR își va face URGENT treaba și va rezolva birocrația necesară pentru execuția soluției provizorii de conectare cu DN19B lângă Porț, la sud de Suplacu de Barcău”, notează asociația.

„O situație penibilă. Un tronson bun de circulat care nu poate fi folosit de șoferi”

„Altfel, putem ajunge în situația penibilă de a atinge 1000 kilometri de autostradă și drum expres... cu un muzeu! Adică un tronson bun de circulat care nu poate fi folosit de șoferi deoarece nu are conexiune cu infrastructura existentă. În prezent, România are în exploatare aproape 955 km de autostradă și alți aproape 40 km de drum expres veritabil”, potrivit Pro Infrastructura.

Contractul de 80 de milioane de euro cu turcii de la Nurol a fost semnat în septembrie 2020, iar ordinul de începere a fost semnat în februarie 2021 cu termene de 6 luni proiectare și 18 luni execuție. Astfel, termenul oficial de finalizare a fost februarie 2023, dar e clar că lucrările au întârziat, iar CNAIR nu a anunțat oficial dacă au acordat sau nu extensii de timp constructorului.

A3 Nușfalău - Suplacu de Barcău

Lungime: 13,55 km

Constructor: NUROL INSAAT VE TICARET S.A

Valoare: 384.14 MIL. LEI FARA TVA

Contract semnat: Septembrie 2020

Lucrări începute: august 2021

Termen de finalizare: Q3 2023

Stadiu fizic (aprilie 2023): 71%

Pe acest lot turcii de la Nurol realizează un nod rutier la Nușfalău, 7 pasaje, 5 poduri și o parcare de scurtă durată. Pentru deschiderea traficului e nevoie, însă, de o descărcare provizorie la capătul dinspre Suplacul de Barcău (la Porț).

VEZI ȘI: