Pe 6 iulie, la ora 13.00, va fi inaugurat oficial Podul peste Dunăre de la Brăila, cea mai complexă și scumpă lucrare rutieră derulată de România în ultimii zeci de ani. Un pod suspendat de aproape 2 kilometri, al treilea pod suspendat ca dimensiune din țările UE, a fost asemănat cu mult mai celebrul pod „Golden Gate” din San Francisco - inaugurarea sa vine însă cu întârziere, și doar cu o parte din drumurile de legătură gata la momentul deschiderii traficului.

Podul de la Braila inainte de deschidereFoto: Captura YouTube

Podul de la Brăila se deschide oficial pe 6 iulie

Secretarul de stat în Transporturi, Irinel Ionel Scrioșteanu a vizitat podul de la Brăila și a anunțat că pe 6 iulie la ora 13.00 va fi deschis oficial traficul.

„În prima etapă, traficul rutier va fi deschis pe relația parțială, cu descărcare în județul Tulcea pe drumul până la Măcin (etapa I), urmând ulterior ca varianta până la Jijila și primul Km. pe zona Brăilei (etapa II) să fie finalizată cât mai repede”, spune Scrioșteanu.

Totodată, după deschiderea inițială a traficului circulaţia pe pod va fi restricţionată pe timpul nopţii pentru o perioadă, pentru a permite demontarea macaralelor.

Podul de la Brăila - „Golden Gate-ul” de peste Dunăre

Lungimea totală a podului suspendat peste Dunăre este de 1.974,30 metri, iar deschiderea centrală este de 1.120 metri.

Comparativ, celebrul pod Golden Gate din San Francisco are o lungime de 1.970 de metri și o deschidere centrală de 1.280 de metri.

Podul de la Brăila are, practic, trei deschideri: o deschidere principala (1.120 m) și două deschideri laterale de 489,65 m pe malul Brăila și 364,65 m pe malul Tulcea. De o parte și de alta sunt două viaducte de acces în lungime de câte 110 m fiecare.

„La momentul finalizării va fi al treilea pod din Europa din punct de vedere al deschiderii centrale și al lungimii”, nota Compania de Drumuri la debutul proiectului.

Mai exact, este vorba de topul podurilor suspendate din actuala UE - Podul de la Brăila va fi pe locul trei după deschiderea principală după Great Belt Bridge - Danemarca (1.624 metri) și Höga Kusten Bridge - Suedia (1.210 metri).

Cele două turnuri ale Podului ating o înălțime de 192 metri și sunt practic cele mai înalte construcții din România (dincolo de coșuri de fum sau antene).

Lungimea totală a drumurilor (inclusiv podul) este de 23,413 km și cuprinde două secțiuni: drumul principal Brăila - Jijila, cu o lungime 19,095 km și drumul de legătură cu DN22 Smârdan - Măcin, în lungime de 4,328 km.

  • Drumul principal Brăila – Jijila. Are o lungime de 19,095 Km si va fi prevăzut cu două benzi de circulație pe sens până la kilometrul 8, și apoi cu câte o bandă de circulație pe sens până la finalul proiectului - km 19. Drumul va avea și benzi de încadrare, acostamente, zona mediană și zona de parapete.
  • Drumul de legătură cu DN22 Smârdan - Măcin (care se deschide pe 6 iulie). Cu o lungime de 4,328 km, acest drum va fi prevăzut cu o bandă de circulație pe sens. Drumul de legătură urmează să pornească de la km 7+940 al drumului principal (Brăila- Jijila) si se va intersecta cu DN22 Smârdan-Măcin.

Podul de la Brăila: Fire de oțel cât să înconjoare planeta de două ori și un tablier metalic construit în România

La realizarea podului au fost folosite aproximativ 81.000 de kilometri de fir de oțel, îndeajuns cât să înconjoare pământul de două ori. Aceste fire subțiri de oțel au fost împletite și au format 16 toroane care alcătuiesc două cabluri principale cu o lungime de doi kilometri fiecare.

Greutatea totală a celor două cabluri este de peste 6.700 tone, iar garanția oferită de constructorul japonez al cablurilor este de 120 de ani.

Fiecare cablu are 60 de centimetri în diametru și este ancorat în blocuri de ancoraj pe fiecare mal.

De cele două cabluri principale, cu ajutorul a câtorva sute de tiranți, sunt prinse segmentele metalice ale tablierului.

Fiecare segment al tablierului metalic are o greutate medie de 250 de tone și a fost realizat la șantierele navale Fincantieri din Brăila cu oțel de la Liberty Steel din Galați. În total sunt 86 de segmente ale tablierului metalic ce cântăresc în total peste 20.800 tone.

Podul peste Dunăre de la Brăila - datele contractului:

Lungime: Pod + Drum Brăila - Jijila (19 Km) , Drum legătură DN22 Smârdan Măcin (4,3 km)

Valoare: 1,99 mld lei (fără TVA)

Constructor: We Build (fost Astaldi - Italia) - IHI Infrastructure System (Japonia)

Contract semnat: 15.01.2018 (termene: 12 luni proiectare și 36 de luni execuție)

Lucrări începute: decembrie 2018 (autorizațiile de construire drumuri de legătură au venit abia în martie/mai 2021)

Stadiu fizic - întreg proiectul (iunie 2023): pod - 95% / drumuri - 78%

Click pe planuri pentru a le deschide mai mare, într-o fereastră separată: