​În vestul României, în paralel cu granița cu Ungaria, o nouă șosea de mare viteză de circa 120 de km va fi construită în următorii ani. Numită informal și „Autostrada Vestului”, viitorul Drum Expres DEx16 care va uni Oradea de Arad face parte din Via Carpatia, șoseaua de mare viteză care va asigura conexiunea între porturile Klaipeda (Lituania), Constanța (România) și Salonic (Grecia).

Autostrada VestuluiFoto: Hotnews

Informația pe scurt - DEx16 Oradea - Arad sau „Autostrada Vestului”

  • Primii kilometri de drum expres din Vestul țării abia ce au fost inaugurați, circa 13 km din cei 19 ai noii legături dintre Oradea și Autostrada A3 (Borș). Partea mai importantă a noului DEx16 este de fapt cea care va continua de la Oradea și până la Arad, până la conexiunea cu A1 deja construită.
  • Cei aproape 120 de km de drum expres de la Oradea la Arad, împărțiți în trei loturi, au fost deja scoși la licitație pentru proiectare și execuție. Astfel în viitorul nu foarte îndepărtat - poate chiar din 2025 - DEx16 va fi cea mai nouă șosea de mare viteză ce va intra în construcție în țară.
  • De semnalat și că noul proiect are și o ramificație de circa 10 km tot la standard de drum expres, care va începe de la Salonta și va ajunge până la granița cu Ungaria, marcând astfel o nouă trecere a frontierei pe un drum rapid, după A1 la Nădlac și A3 la Borș. De partea maghiară noul drum va continua cu o porțiune din drumul expres M44 care va fi și el extins până la graniță în următorii ani.
  • La solicitarea HotNews.ro, CNAIR a transmis mai multe detalii esențiale despre noul proiect, iar HotNews.ro a realizat în detaliu traseul noului drum de mare viteză și l-a pus pe o hartă interactivă ce poate fi accesată mai jos.
  • Deși este vorba de un drum expres, conform normativului românesc de drumuri această șosea de mare viteză este comparabilă cu o autostradă: viteza maximă admisă este de 120 de kilometri pe oră, nu are intersecții la nivel, ci noduri complet denivelate și fără conflicte de trafic, nu trece prin localități și are garduri de protecție de-a lungul său.
  • Spre deosebire de o autostradă, drumul expres are benzile puțin mai înguste (3,5m vs. 3,75m), iar în loc de bandă de urgență (2,5m) are un acostament mai lat ce poate fi sau nu asfaltat (care începe de la 1,5m lățime).

HARTĂ INTERACTIVĂ - Traseul drumului expres de la Oradea la Arad

DEx16, parte din Via Carpatia - finanțat 40% din fonduri europene

La solicitarea HotNews.ro, Compania de Autostrăzi (CNAIR) a transmis că noua șosea de mare viteză face parte din Via Carpatia, un coridor european menit să lege pe cale rutieră Marea Baltică de Marea Neagră și Marea Egee. Via Carpatia va începe din portul Klaipeda la Marea Baltică (Lituania) și va ajunge pe o ramură până la portul Constanța de la Marea Neagră (România) și pe altă ramură până la portul Salonic de la Marea Egee (Grecia).

„Lungimea totală a DEx Arad - Oradea este de 120,47 km. Acesta se împarte în 3 loturi”, a transmis CNAIR pentru HotNews.ro, oferind și detalii despre cele trei loturi ce au fost scoase la licitație pentru contractele de proiectare și execuție.

CNAIR a precizat că pentru acest proiect finanțarea provine 40% din Fonduri Europene Nerambursabile - Programul Transport (PT) 2021 – 2027 și 60% bugetul de stat.

Specificațiile Drumului Expres DEx16 Oradea - Arad

DEx Arad - Oradea va avea următoarele particularități, conform detaliilor transmise de CNAIR:

  • partea carosabilă este alcătuită din două benzi de circulație pe sens, iar lățimea unei benzi de circulație este de 3.50 m. Adiacent celor două benzi de circulație s-au prevăzut acostamente cu lățimea de 2.25 m, din care banda de încadrare cu lățimea de 0.75 m. Panta transversală în aliniament este de 2.50%, iar la nivelul patului drumului panta este de 4.00%. Acostamentele se vor executa cu aceeași structură rutieră cu cea a drumului expres și cu aceeași pantă transversală cu cea a benzilor acestuia. Zona mediană are lățimea de 3.00 m. Această zonă este sistematizată cu aceeași structură rutieră cu cea a drumului expres.
  • în scopul de a preveni trecerea vehiculelor pe sensul opus deplasării se va monta parapete mediane de siguranță din beton de ciment tip New Jersey. Ambele părți ale platformei sunt mărginite de două rigole laterale pentru drenarea și evacuarea apei și pentru a preveni infiltrarea accidentală a acesteia în corpul drumului.
  • pe întreaga lungime a drumului expres s-a prevăzut împrejmuire pentru protecția animalelor si interzicerea accesului riveranilor.
  • pentru DEx Arad – Oradea, viteza de proiectare este de 140 km/h. În regiunile de deal viteza de proiectare a fost redusă la 120 km/h, iar nodurile rutiere sunt proiectate la viteza de 80 km/h. Notă: Aici este de precizat că viteza de proiectare nu este aceeași cu viteza maximă legală permisă, aspect ce este stabilit prin Codul Rutier și care, în prezent, pentru Drumurile Expres este de 120km/h.

Specificațiile DEx16:

  • Lățimea platformei între marginile terasamentului – 21.50m;
  • Lățimea părții carosabile – 4 x 3.50m;
  • Zona mediană – 1 x 3.00 m;
  • Benzi de încadrare – 2 x 0.75 m;
  • Acostamente consolidate – 2 x 1.50 m;
  • Fâșie parapet de siguranță – 2 x 1.70 m;
  • Pante transversale pe carosabil – 2.5%;
  • Pante transversale pe acostamente consolidate – 4%;
  • Panta taluzului de rambleu – 2:3.

Cele trei loturi ale Drumului Expres 16 Oradea - Arad

DEx16 - Lotul 1

Lungime: 33,7 km + drumul de legatură la DN79 – Salonta (5,3 km)

Valoarea estimată: 2,748,510,672 lei fără TVA.

Pe acest lot vor fi realizate 32 de structuri (poduri și pasaje).

Termen: 24 de luni de la emiterea ordinelor de începere

DEx16 - Lotul 2

Lungime: 39,7 km + drumul de legatură până la granița cu Ungaria (10 km) la standard de drum expres

Valoare estimată: 3.881.991.100 lei fără TVA.

Pe acest lot va exista și ramura de legătură cu Ungaria (10km). Va cuprinde și punctul de trecere a frontierei, care este realizat pe teritoriul României, precum și 2 spatii de servicii S3 (unul pe Breteaua 1 la Km 6+725 și al doilea pe Breteaua 2 la Km 3+025).

Termen: 24 de luni de la emiterea ordinelor de începere

DEx16 - Lotul 3

Lungime: 47,07 km + drumul de legatură cu zona industrială AradVest (2,9 km)

Valoarea estimată: 3,547,944,598 lei fără TVA.

Pe acest lot vor fi realizate 29 de structuri (poduri și pasaje).

Termen: 24 de luni de la emiterea ordinelor de începere

Discuția privind indicativul pe care îl va purta noul Drum Expres Oradea - Arad

Vreme de mulți ani, când acest proiect era încă în fazele incipiente, șoseaua de mare viteză era gândită inițial ca o autostradă ce ar fi urmat să aibă indicativul A11. De altfel, actuala autostrada A1 lângă Arad are o continuare de circa 2 km cu acest indicativ - A11 - și care va face acum legătura cu noul drum expres spre Oradea.

Ulterior, odată cu realizarea studiului de fezabilitate, a fost luată decizia ca șoseaua de mare viteză să fie realizată la standard de drum expres în loc de autostradă. O perioadă acest proiect de drum expres a preluat indicativul cu numărul 11, devenind în numeroase comunicări oficiale DEx11.

În cele din urmă CNAIR a decis să schimbe indicativul când a scos la licitație proiectul.

La solicitarea HotNews.ro, CNAIR a transmis oficial că indicativul va fi DEx16, însă nu a putut răspunde de ce a fost schimbat acesta.