Narcis Neaga a fost numit director general interimar la Compania de administrare a infrastructurii rutiere CNAIR, după ce Consiliul de administrație a luat decizia să nu îi mai prelungească mandatul actualului director, Ștefan Ioniță.

Narcis NeagaFoto: Hotnews

Informația a fost confirmată pentru HotNews.ro chiar de către Narcis Neaga iar decizia vine după ce în martie acesta a fost numit șef la noua companie care ar urma să se ocupe de investițiile rutiere, însă această entitate nu a fost încă operaționalizată.

Acesta a mai precizat pentru HotNews.ro că în momentul de față juriștii vor decide dacă e necesară demisia din una dintre cele doua funcții, precizând că ar opta sa rămână la CNAIR.

Deși scindarea CNADNR în CNAIR și CNIR a avut loc tocmai în septembrie 2016, guvernele care au tot venit au refuzat operaționalizarea Companiei de Investiții și au tot mandatat CNAIR să se ocupe de implementarea marilor proiecte rutiere.

CNIR a fost gândită că o companie nouă, care să gestioneze exclusiv realizarea celor mai mari și complexe proiecte de infrastructură rutieră precum autostrada Sibiu - Pitești sau autostrada spre Moldova.

Narcis Neaga a mai fost director general al CNADNR în perioada 2012-2015, iar pe 1 martie Neaga a fost numit membru în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Narcis Neaga a fost demis de la conducerea CNAIR în decembrie 2015, ca urmare a unei inspecții a Corpului de control al Ministerului Transporturilor cu privire la unele nereguli depistate în construcția autostrăzii Sibiu-Orăștie.

El a fost cercetat de procurorii DNA pentru abuz în serviciu în legătură cu un contract privind autostrada Sibiu - Orăștie, autostradă ce a fost închisă traficului după apariția unor denivelări și fisuri ca urmare a lucrărilor efectuate defectuos.

În decembrie 2015 el a fost plasat sub control judiciar în acest dosar. Dosarul a fost ulterior clasat pentru că Neaga și restul inculpaților nu ar fi încălcat legislația primară astfel încât să fie considerat abuz în serviciu, așa cum a decis Curtea Constituțională.

Asociația Pro Infrastructură, cea mai activă voce din societatea civilă pe transporturi caracterizează mandatul lui Neaga la CNADNR drept "cea mai nocivă pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din România din ultimii ani" și publică un bilanț al nereușitelor pe care le impută fostului director.