Stefanos Tsitsipas, unul dintre marii favoriți în turneele din sezonul de zgură, a părăsit surprinzător Mastersul de la Madrid în turul al doilea. Grecul (favorit șase) a cedat împotriva lui Thiago Monteiro, jucător aflat pe locul 118 mondial, scor 4-6, 4-6.

Stefanos TsitsipasFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia

>> Sorana Cîrstea, eliminată clar de la WTA Madrid de lidera mondială

Stefanos Tsitsipas (campion la Monte Carlo și finalist la Barcelona), eliminat în turul al doilea al Mastersului de la Madrid

Campion la Monte Carlo și finalist la Barcelona, Tsitsipas era văzut pe bună dreptate drept unul dintre marii favoriți la câștigarea turneului Masters de la Madrid.

La primul meci din competiție (în runda inaugurală a avut bye, fiind cap de serie), Stefanos a dezamăgit. A fost învins de un adversar care nu se regăsește în prima sută mondială.

Au fost suficiente două breakuri (câte unul pe manșă) pentru ca Tsitsipas să fie nevoit să se recunoască învins.

Brazilianul în vârstă de 29 de ani a avut mai puține erori neforțate (4 vs 8), dar și mai multe lovituri câștigătoare (24 vs 20). De asemenea, Monteiro a fost superior la capitolul puncte câștigate cu serviciul (atât pe primul, cât și pe al doilea).

Rezumatul partidei dintre Thiago Monteiro și Stefanos Tsitsipas

Mutua Madrid Open are loc în perioada 25 aprilie - 5 mai și face parte din categoria ATP Masters 1000. Oferă premii totale de 7.877.020 de euro, iar campionul en-titre este spaniolul Carlos Alcaraz (2022, 2023).