Proiectul de concesiune pentru autostrada Comarnic - Brasov a ramas deocamdata in aer, desi Ministerul Transporturilor avea termen ca pana in 15 februarie sa transeze problema si sa anunte daca va continua proiectul sau va renunta la concesiunea cu Vinci-Aktor-Strabag, proiect ce presupune niste costuri foarte mari pentru statul roman: plati anuale de 325 de milioane de euro timp de 26 de ani, adica 8,5 miliarde de euro pana la finalul concesiunii.

Autostrada Comarnic-Brasov, un proiect care bate pasul pe locFoto: Hotnews

Sambata, ministrul Ioan Rus a anuntat ca va continua discutiile pana in luna aprilie atat cu asocierea din concesiune, dar si cu alte institutii financiare internationale precum BEI, BERD sau cu Eurostat, in ideea unei restructurari a proiectului pe un model financiar mai eficient.

---

Ioan Rus: "Vrem sa gasim un model financiar mai eficient in raport cu bugetul tarii. Vom continua discutiile pana in luna aprilie"

"La solicitarea Premierului Victor Ponta, Ministerul Transporturilor urma să prezinte situaţia și decizia cu privire la realizarea Autostrăzii Comarnic - Braşov până în 15 februarie 2015", anunta Ministerul Transporturilor intr-un comunicat remis HotNews.ro.

Autostrada Comarnic - Brașov este necesară, însă a fost catalogată în urma dezbaterilor ca fiind greu de suportat de bugetul ţării, se mai arata in comunicat. În acest context, au fost inițiate discuţii între reprezentanţii MT, CNADNR şi ai consorţiului câştigător.

  • „Am discutat cu consorţiul şi, în varianta în care vom reuşi să restructurăm proiectul şi să găsim un model financiar mai eficient în raport cu bugetul țării, pe care să-l aducem într-o zonă în care pot participa şi alte instituţii financiare internaţionale (BEI, BERD, IFC – cu care MT are programate discuții pe această temă) si dacă vom avea și o poziţie favorabilă şi din partea Eurostat, deci dacă găsim o astfel de variantă, care să fie acceptată de toată lumea, mergem mai departe. Daca nu, și se mențin datele actuale, va trebui să găsim o altă construcție a acestui proiect. Pe aceste coordonate ale restructurării proiectului continuăm până în luna aprilie discuțiile cu partenerii din consorțiul Vinci-Strabag-Aktor”, a declarat ministrul Transporturilor Ioan Rus.

Practic, autoritatile de la Transporturi au amanat luarea unei decizii finale prin care sa fie transata problema concesiunii care bate pasul pe loc de aproape un an.

Autoritatile anunta acum ca au incercat si vor mai incerca sa negocieze un pret mai bun cu asocierea Vinci - Aktor - Strabag, desi intelegerea financiara fusese agreata de ambele parti inca din 2013, iar la inceput de 2014 ministrul Dan Sova, premierul Ponta si reprezentantii companiilor au si semnat un memorandum pe marginea acestui proiect. Cu toate acestea, la cel moment, nu s-au facut publice costurile adevarate...

Abia in urma cu o luna, aflat la Ministerul Transporturilor, premierul Ponta a cerut luarea unei decizii finale pana in 15 februarie si publicarea tuturor detaliilor legate de concesiunea in cauza.

Secretul financiar al autostrazii Comarnic - Brasov, facut public la peste un an de cand s-a semnat intelegerea: Statul roman ar urma sa plateasca firmelor ce vor construi si intretine autostrada 325,2 milioane de euro pe an

Documentul publicat de MT expune in mare parte informatiile prezentate in urma cu un an cand a fost semnat memorandumul intre guvern si concesionarul Vinci-Aktor-Strabag precum lungimea de 53 de km, costul de 1,8 miliarde de euro pentru constructie si poiectare sau valoarea taxei de 7 lei pe autoturism.

Ce apare nou este cuantumul sumei pe care statul roman ar urma sa o plateasca firmei concesionare: 325,2 milioane euro anual. In 26 de ani cat ar urma sa dureze concesiunea, statul roman ar urma sa plateasca in total 8,45 miliarde de euro pentru cei 53 de km de autostrada intre Comarnic si Brasov, adica 160 milioane de euro/km.

Documentul cu detaliile privind proiectul de concesiune al autostrazii Comarnic - Brasov a fost publicat de Ministerul Transporturilor si poate fi descarcat de aici.

Comarnic - Brasov, pariul electoral esuat al premierului Ponta: "Daca Autostrada Comarnic-Brasov nu e gata pana in 2016, nu mai candidez la urmatoarele parlamentare"

In februarie 2013, cu putin timp inainte de deschiderea ofertelor de concesiune, premierul Victor Ponta a tinut sa iasa la televizor si sa anunta ca acest proiect devine un punct central al promisiunilor sale electorale si ca, daca pana in anul 2016 nu va fi gata, el nu va mai candida la alegerile parlamentare.

"Daca autostrada Comarnic-Brasov nu este gata pana in 2016, nu mai candidez. Am un fix cu Comarnic-Brasov si cu Pitesti-Craiova", spunea Victor Ponta la Realitatea TV.

Dan Sova, in martie 2013 despre Comarnic - Brasov: "Ma mut cu cortul acolo si tot o termin"

In martie 2013, la putin timp dupa aflarea numelor de firme si asocieri care se bat pe concesiunea Comarnic - Brasov, ministrul responsabil cu infrastructura de atunci, Dan Sova, plusa si el pe tema proiectului si ameninta ca se va asigura personal ca va fi dus la bun sfarsit.

In aceeasi perioada, ministrul Dan Sova anunta ca se va muta cu cortul pe santierul autostrazii, doar ca sa fie sigur ca lucrarile merg cum trebuie si autostrada va fi gata la termen.

"O incepem si o terminam pana in 2016 chit ca ma mut pe ea. Ma mut cu cortul pe autostrada Comarnic si tot o termin", a declarat Sova la Digi 24.

Intre timp, Sova a fostd ebarcat in vara lui 2014 de la Ministerul Transporturilor si, in ultima vreme, e chemat frecvent la DNA in diferite dosare in care apare implicat.

Detaliile care fac proiectul de concesiune mult prea costisitor pentru Romania

Statul roman a ales si de aceasta data sa realizeze autostrada Comarnic - Brasov, un proiect complicat si costisitor, tot in concesiune.

Cu alte cuvinte, statul alege/desemneaza un contructor (sau o asociere) care va fi resposabil singur sa asigure finantarea imediata a lucrarilor (inclusiv contractarea de credite), urmand apoi ca intr-o perioada extinsa de timp (~30 de ani) statul roman plateasca anual o suma fixa de bani in schimb pentru folosirea autostrazii. In suma anuala se regasesc banii necesari intretinerii si operarii autostrazii, plus costurile financiare ale constructiei, inclusiv dobanzile.

La paginile 24-25-26 din documentul facut public de Ministerul Transporturilor in ianuarie 2015 sunt detaliate modalitatile de plata catre concesionar.

"Plata de disponibilitate care este stabilită pentru fiecare perioadă conform regulilor contractuale este principala sursă de venituri a partenerului privat, care trebuie să îsi acopere toate costurile (pentru constructie, întretinere, operare, finantare etc.) din aceste venituri", se arata in document.

Astfel, in document se arata ca, anual, totalul platilor de disponibilitate ale statului roman catre concesionar ar urma sa fie circa 325,2 milioane de euro. Aceste plati ar urma sa inceapa dupa cei 4 ani de constructie, timp de 26 de ani cat va dura concesiunea.

Astfel, la finalul perioadei de 30 de ani de concesiune, pe baza valorii anuale a platii de disponibilitate prezentate, statul roman ar urma sa fi platit pentru proiectul Comarnic - Brasov peste 8,45 de miliarde de euro.

In documentul facut public miercuri se precizeaza ca, in mod normal, autostrada (constructie, proiectare, operare si intretinere) ar urma sa coste 2,73 miliarde de euro pe cei 30 de ani, dar asta in situatia in care intreaga suma ar fi disponibila de azi.

Cu alte cuvinte, daca am avea acesti bani acum in buzunar, autostrada si operarea ei ne-ar costa 2,73 miliarde de euro pentru cei 30 de ani. Cum nu avem acesti bani de azi si ne bazam pe un consortiu de firme sa gaseasca fianantare si sa se ocupe de proiect timp de 30 de ani, iar noi platim si toate costurile legate de finantare, la pachet cu cosntructia si intretinerea. La final, nota de plata ajunge la 8,45 miliarde de euro.

Practic, statul roman ar urma sa plateasca la final pentru constructia, operarea si intretinerea pe timp de 26 de ani a unui singur kilometru de autostrada pe Valea Prahovei nu mai putin de 160 de milioane de euro .

Din plata anuala de disponibilitate se vor scadea incasarile din taxa. Cifrele arata ca din taxa se pote incasa in jur de 10 milioane de euro anual la nivelul anului 2020

Traseul orientativ al autostrazii Comarnic - Brasov

Traseul orientativ al autostrazii Comarnic - Brasov

Foto: Hotnews

Sub detalierea privind platile de disponibilitate, documentul precizeaza ca din totalul sumei vor fi scazute sumele incasate prin taxa si 60% din incasarile concesionarului din utilizarea infrastructurii secundare (panouri publicitare, inchiriere de spatii de servicii, benzinarii etc).

Chiar si asa, pentru a pune lucrurile in perspectiva, trebuie sa precizam ca suma pe care statul se poata baza anual ca se va strange din taxa e in zona de 9-10 milioane de euro.

Potrivit studiilor de trafic, Media Zilnica Anuala (MZA) de vehicule pe zona Comarnic Brasov la nivelul anului 2020 ar urma sa fie undeva de 16.000 pe cel mai aglomerat sector.

Daca am exagera si am considera aceasta medie pentru toate sectoarele si am inmulti cifrele cu taxa de 7 lei am ajunge la o valoare de 9,2 milioane de euro pe an. Un calcul grosier, dar care e suficient pentru o proiectie estimata a sumei acumulate din taxa de autostrada.

Aceasta suma de circa 10 milioane de euro ar urma sa fie scazuta din cele 325 de milioane de euro din plata anuala de disponibilitate.

Sigur, in document se mai precizeaza ca valoarea platii de disponibilitate poate varia in functie de gradul de disponibilitate a autostrazii.

Articol de referinta: