Compania de Drumuri si Autostrazi (CNADNR) va fi reorganizata in doua companii distincte, una care sa se ocupa de investitiile noi in mari proiecte de infrastructura rutiera si alta care sa se ocupe de intretinerea drumurilor si autostrazilor finalizate, conform unei ordonante de urgenta adoptate miercuri de catre Guvern. Compania Nationala de Investitii Rutiere (CNIR) se va ocupa de noi proiecte precum autostrada Sibiu-Pitesti, Tg Mures - Iasi, drumul expres Ploiesti-Buzau-Bacau-Pascani sau Centura Sud a Capitalei, in timp ce Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va asigura intretinerea infrastructurii fianlizata si va duce la bun sfarsit, in prima faza, proiectele deja incepute precum autostrazile Lugoj-Deva, Sebes-Turda, Gilau-Nadaselu si altele.

CNADNR se rupe-n douaFoto: CNADNR

"Guvernul a aprobat o ordonanta de urgenta pentru reorganizarea Companiei de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR) care, practic, se va rupe in doua, o companie care va avea in sarcina implementarea marilor investitii rutiere, iar alta care se va ocupa cu intretinerea drumurilor nationale si a autostrazilor deschise tarficului", a declarat miercuri Sorin Buse, Ministrul Transporturilor.

"Se infiinteaza Compania Nationala de Investitii Rutiere (CNIR), o companie distincta pentru gestionarea infrastructurii rutiere. CNADNR se transforma in Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR)", a spus Buse.

Cu ce se va ocupa Compania Nationala de Investitii Rutiere - CNIR? Va proiecta, construi, reabilita, moderniza si repara autostrazile pe perioada de garantie tehnica. De asemenea va construi drumuri expres, drumuri nationale, variantele de ocolire si alte elemente de infrastructura rutiera.

"Va executa si lucrari in regie proprie si va coordona dezvoltarea echilibrata si unitara a infrastructurii de transport rutier. Va desfasura si activitati de concesionarea a spatiilor de servicii", a mai spus Buse.

"CNIR se va ocupa de proiectele noi. Exemple: Centura de Sud a Bucurestiului, autostrada Sibiu-Pitesti, autostrada Tg Mures - Iasi - Ungheni sau drumul expres Ploiesti - Buzau - Bacau - Pascani. Pana la desfasurarea efectiva a activitatii CNIR pot fi asigurate servicii suport de catre CNAIR pe baza de protocol de colaborare intre cele doua companii. CNIR va functiona incepand cu 2017", a detaliat ministrul Buse.

Cu ce se va ocupa Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere - CNAIR? Se va ocupa de intretinerea drumurilor nationale si a autostrazilor deja existente si va duce la bun sfarsit, in prima faza, proiectele ce acum sunt in constructie.

"De asemenea, va gestiona proiectele aflate in curs pana la finalizarea lor, adica incheie toate santierele deschise azi, fie ca sunt de reabilitarea drumurilor nationale, fie ca sunt autostrazi. Cateva exemple, CNAIR se va ocupa de finalizarea autostrazilor: Sebes-Turda, Lugoj-Deva, Gilau-Nadaselu sau Targu Mures- Ogra. In momentul in care aceste autostrazi sunt finalizate se va decide ce se va intampla cu angajatii care lucreaza la aceste proiecte avand in vedere ca de constructie si proiectare se va ocupa cealalta companie", a detaliat ministrul Transporturilor.