Lugime: 8,7 km

A3 Gilau - Nadaselu (septembrie 2016)Foto: Captura YouTube

Cost: 59 milioane euro (de la bugetul de stat)

Constructor: UMB-Tehnostrade

Termen contractual de finalizare: aprilie 2016

STADIUL ACTUAL: Asocierea UMB-Tehnostrade a lucrat intens, iar tronsonul a fost receptat in noiembrie 2017. Viaductul de peste Someș a fost finalizat și a fost inaugurat în septembrie 2018. Pe 28 septembrie a fost deschis întreg segmentul de 9,7 km.

Cronologia detaliata, la finalul articolului

---

Tronsonul de 8,7 km dintre Gilau si Nadaselu este primul pe care se lucreaza din toate cele sase loturi din autostrada Transilvania pe care compania americana Bechtel a fost de acord sa le paraseasca in urma negocierilor purtate de ministrul Anca Boagiu in vara lui 2011. Desi este un tronson scurt de autostrada, acesta este unul destul de important pentru ca vine in continuarea Autostrazii A3 Campia Turzii - Gilau de la intersectia cu DN1, ocoleste municipiul Cluj Napoca prin partea de vest si se opreste aproape de localitatea Nadaselu intr-o intersectie cu un alt drum national, DN1F spre Zalau si Satu Mare. Practic, A3 Gilau - Nadaselu va functiona ca o centura in partea vestica a municipiului Cluj-Napoca.

Chiar daca vorbim de unul din cele mai scurte tronsoane de autostrada consturite vreodata la noi in tara, tronsonul Gilau (Cluj Vest) - Nadaselu cu cei 8,7 km ai sai este poate si unul din cele mai importante. Cel putin in privinta traficului rutier din zona municipiului Cluj-Napoca si cel de tranzit inspre si dinspre Satu Mare si Zalau.

Practic, tronsonul in cauza vine in continuarea Autostrazii A3 Campia Turzii - Gilau de la intersectia cu DN1, ocoleste municipiul Cluj Napoca prin partea de vest si se opreste aproape de localitatea Nadaselu intr-o intersectie cu un alt drum national, DN1F spre Zalau si Satu Mare.

Odata finalizat, tronsonul poate spori utilitatea celor 54 de km de autostrada deja finalizati intre Cluj Napoca si Campia Turzii (si, pe viitor mai depsrte spre Sebes sau Targu Mures).

Gilau - Nadaselu, primul tronson "Bechtel" care a fost scos la licitatie si pe care se lucreaza

Tronson Autostrada Gilau - Nadaselu (cu rosu)

Tronson Autostrada Gilau - Nadaselu (cu rosu)

Foto: Hotnews

Initial, tronsonul de 8,7 km era parte a proiectului "Autostrada Transilvania", incredintat in 2004 americanilor de la Bechtel. Din cauza ca acel contract a fost poate cel mai pagubos contract al statului roman, in vara lui 2011, dupa mai multe insistente si negocieri, Ministrul Transporturilor de atunci, Anca Boagiu, anunta ca Bechtel a fost de acord sa renunte la sase tronsoane, iar statul roman poate organiza licitatii pentru ele.

Printre cele sase tronsoane se afla si Gilau - Nadaselu, iar primele masuri au fost demarate chiar atunci, realizandu-se o actualizare a studiului de fezabilitate chiar in luna septembrie.

In ianuarie 2012 proiectul a fost scos la licitatie la o valoare estimata cuprinsa intre 316,7 milioane lei (73,1 milioane euro) si 348,3 milioane lei (80,4 milioane euro), fara TVA.

Abia in august 2012 (intre timp, in mai, s-a schimbat guvernarea si la putere a venit USL-ul) CNADNR a anuntat ofertele primite, informand ca nu mai putin de 13 asocieri si companii s-au aratat interesate de proiect.

Ulterior, in octombrie 2012, asocierea romaneasca UMB Spedition - Tehnostrade a fost anuntata castigatoare, dar au urmat o serie de contestatii in justitie care au prelungit procedurile.

De la atribuirea finala a contractului si pana la debutul lucrarilor au fost nevoie de 16 luni. Motivul? Taierea finantarii

Atribuirea finala si definitiva a venit abia in aprilie 2013, UMB-Tehnostrade fiind desemnat constructorul autostrazii cu o oferta de doar 59 de milioane de euro, mult sub estimarile initiale ale CNADNR.

Chiar si asa, lucrarile nu au inceput, ci dimpotriva. desi au trecut multe luni si pe teren nu exista nici un semn ca s-ar incepe vreun santier, CNADNR anunta in octombrie 2013 ca, de fapt, contractul a fost suspendat pentru anul urmator din cauza lipsei finantarilor.

Abia in martie 2014 CNADNR anunta primele lucrari, iar din aprilie s-a si dat ordinul de proiectare si de lucrari.

Romanii de la UMB-Tehnostrade, mobilizare exemplara in santier

Mobilizare UMB pe Gilau - Nadaselu

Mobilizare UMB pe Gilau - Nadaselu (august 2014)

Foto: Forum peundemerg.ro

Intr-un mod surprinzator, UMB-Tehnostrade a intrat cu toata forta in santier, iar zeci de utilaje si sute de muncitori au lucrat intens inca din primele zile ale lui august.

Pozele de pe santier si informatiile culse de pe teren de catre utilizatorii forumurilor dedicate subiecteor de infrastructura (forum.peundemerg.ro si sckyscrapercity.com) aratau o mobilizare fara precedent pentru un santier de autostrada din Romania. Practic, pe finalul lunii august cei de la UMB deja incepeau munca la primele lucrari de arta (poduri, pasaje etc).

Teoretic, durata contractului este de 6 ani, din care 6 luni perioada de proiectare, un an si jumatate executia si 4 ani de perioada de garantie. Cu toate acestea, ritmul accelerat de lucru pe santier dau nastere la sperante ca lotul ar putea fi inaugurat mai devreme, chiar pana la finele lui 2015.

PRIMELE PROCEDURI


30 SEPTEMBRIE 2011

LANSAREA LICITATIEI PUBLICE (pt. lucrare)


26 IANUARIE 2012

INCEPEREA

LUCRARILOR


7 APRILIE 2014

MOMENTELE CHEIE:

3 august 2011 - Ministrul Transporturilor de la acel moment, Anca Boagiu, anunta ca statul roman intrerupe contractul cu Bechtel pentru 6 tronsoane din autostrada Transilvania.

30 septembrie 2011 - Studiul de fezabilitate este actualizat de catre Search Corporation

26 ianuarie 2012 - CNADNR scoate la licitatie cei 8,7 km de autostrada dintre Gilau (Cluj Vest) si Nadaselu

22 august 2012 - CNADNR anunta ca a primit 13 oferte pentru executarea celor 8,7 km

26 octombrie 2012 - UMB-Tehnostrade este declarat castigator al licitatiei, insa au urmat o serie de contestatii.

25 aprilie 2013 - CNADNR atribuie definitiv contractul catre UMB-Tehnostrade, dupa finalziarea contestatiilor.

10 octombrie 2013 - CNADNR anunta ca suspenda contractul din lipsa finantarii. Practic, desi contractul a fost semnat de luni bune, UMB nu a intrat in teren si nici o lucrare nu a fost executata

24 martie 2014 - CNADNR confirma pentru HotNews.ro ca a fost emis ordinul pentru proiectare si ca inceperea lcurarilor va avea loc in septembrie 2014.

7 aprilie 2014 - A fost semnat ordinul de incepere a lucrarilor

6 august 2014 - UMB-Tehnostrade a intrat puternic in teren si au inceput in forta santierul viitoarelor autostrazi. Imagini aici.

31 august 2014 - Noi imagini de pe santier arata o mobilizare totala a constructorului. Au aparut deja primele structuri pe traseu.

1 decembrie 2014 - Imagini noi de pe santier care arata mobilizarea constructorului si pregatirile pentru iarna. VIDEO publicat de utilizatorul ciprebbe pe forumul peundemerg.ro.

6 decembrie 2014 - CNADNR: Stadiul lucrarilor la data de 1 decembrie este de 15%.

17 ianuarie 2014 - Noi imagini cu lucrarile de pe santier, in zona viaductului 1. Imagini aici.

20 februarie 2015 - CNADNR a comunicat la solicitarea HotNews.ro ca stadiul lucrarilor este de 15,39%

30 martie 2015 - Noi imagini de pe santier, publicate pe forumul Peunemerg.ro. Toate imaginile, aici.

2 aprilie 2015 - Noi imagini din avion. Lucrarile de arta - podurile, viaductele - incep sa prinda contur. Sursa: peundemerg.ro

Filmarea a fost realizata de Inter-Fly la comanda forumului de infrastructura

19 mai 2015 - Noi imagini cu santierul autostrazii au fost publicate pe forumul peundemerg.ro de catre membrii Asociatiei Pro Infrastructura:

25 mai 2015 - Stadiul lucrarilor, potrivit informatiilor CNADNR transmise la solicitarea HotNews.ro:

A3 Gilau (Cluj Vest) - Nadaselu: 30%

3 iulie 2015 - Filmare video din avion cu santierul de langa Cluj - Napoca:

Filmare realizata de Inter-Fly la comanda API si a forumului de infrastructura

Mai multe imagini, pe forumul peundemerg.ro

28 iulie 2015 - Stadiul lucrarilor si stadiul financiar:

Stadiul lucrarilor: 52,18%

Stadiul financiar: 15,46%

25 septembrie 2015 - Noi fotografii publicate pe forumul peundemerg.ro cu santierul in executie:

---

22 octombrie 2015 - VIDEO Situatie ciudata pe "ciotul" de autostrada care se construieste langa Cluj-Napoca: Podul peste Somes care l-ar uni cu restul autostrazii spre Campia Turzii ar putea sa nu fie gata la timp

"Exista probabilitatea sa existe un decalaj", a recunoscut directorul Companiei de Autostrazi, Narcis Neaga intr-un interviu HotNews.ro

7 decembrie 2015 - Fotografii noi de pe santier au fost postate pe forumul peundemerg.ro. Click pentru mai multe poze.

22 ianauri 2016 - CNADNR a transmis, la solicitarea HotNews.ro stadiul executiei si stadiul financiar. CNADNR estimeaza finalizarea lotului pana la final de 2016.

Stadiu executie: 66,46%

Stadiul financiar: 43,78%

8 februarie 2016 - Noi imagini filmate din drona cu cei 8,7 km din Autostrada A3 Gilau (Cluj vest) - Nadaselu:

Sursa: Asociatia Pro Infrastructura via forum.peundemerg.ro

23 februarie 2016 - Contractul autostrazii A3 Gilau-Nadaselu de langa Cluj Napoca este in pericol iminent de reziliere pentru ca CNADNR nu vrea sa plateasca lucrarile facute de constructor

CNADNR acuza constructorul ca a facut economii in contract si vrea sa reduca nivelul platilor, desi lucrarile realizate sunt conform proiectului aprobat tocmai de catre CNADNR si validate si de catre consultant. Informatia a fost confirmata pentru HotNews.ro si de catre Catalin Drula, consilierul premierului Ciolos pe infrastructura, care e de parere ca abordarea contractului de catre CADNR este eronata. Detalii aici.

2 martie 2016 - CNADNR anunta ca a fost emis ordinul de ministru pentru scoaterea din circuitul agricol a celor 7 hectare de padure care au tinut pana in prezent santierul in loc. Detalii aici.

5 aprilie 2016 - Viaductul de autostrada peste Somes, pe A3 langa Cluj-Napoca, va fi scos la licitatie in luna mai, cu un termen de finalizare de o luna. Detalii

25 aprilie 2016 -O noua filmare realizata cu drona deasupra celor 8,7 km din autostrada A3 aflata in constructie langa Cluj-Napoca, intre Gilau si Nadaselu, a fost publicata de membrii Asociatiei pro Infrastructura (API)

15 iunie 2016 -VIDEO Imagini din drona cu autostrada A3 Gilau - Nadaselu, la vest de Cluj - Napoca. Mobilizare maxima a constructorului

18 iulie 2016 - Gradul de executie a ajuns sa depaseasca 77%. Cei 8,7 km de autostrada au termenul estimat de finalizare pentru sfarsitul anului 2016.

20 iulie 2016 - Tronsonul A3 Gilau - Nadaselu, "ciotul" de 8,7 km de autostrada de langa Cluj-Napoca, in continuarea autostrazii Transilvania de la Turda la Gilau realizata in trecut de Bechtel, are toate sansele sa fie gata pana la finele acestui an, imaginile video din drona realizate si publicate de Asociatia Pro Infrastructura ilustrand avansul lucrarilor. Cu toate acestea, tronsonul ce poate fi terminat anul acesta nu este legat de restul autostrazii de la Gilau la Turda. Lipseste un viaduct, o ramasita neterminata din contractul Bechtel, pentru care autoritatile inca nu au relansat licitatia pentru executie.

Asociatia Pro Infrastructura (API) a publicat o noua inregistrare cu drona cu santierul autostrazii Gilau - Nadaselu, tronsonul de 8,7 km aflat in lucru in apropiere de Cluj - Napoca.

"Lucrarile se apropie de finalizare, insa tronsonul nu va putea fi utilizat pana nu se va licita si finaliza viaductul peste Somesul Mic de la nodul Gilau (inceputul filmarii)", scriu cei de la Pro Infrastructura pe contul oficial de facebook.

17 august 2016 - Asociatia Pro Infrastructura (API) a publicat o noua inregistrare cu drona cu santierul autostrazii Gilau - Nadaselu, tronsonul de 8,7 km aflat in lucru in apropiere de Cluj - Napoca.

"Lucrarile la tronsonul 3A1 Gilau-Nadasel al autostrazii A3 se apropie de finalizare. Cu toate acestea, Asociatia Pro Infrastructura considera ca nu vom putea circula pe acesta decat la sfarsitul anului 2017, in conditiile in care CNADNR inca nu a scos la licitatie finalizarea viaductului peste Somesul Mic, la mai bine de 3 ani de zile de la rezilierea contractului cu Bechtel. Situatia este cu atat mai grava intrucat cozile kilometrice formate pentru traversarea comunei Gilau pe DN1 au devenit o rutina!", au scris cei de la Asociatia Pro Infrastructura pe contul oficial de facebook.

Stadiul lucrarilor (iulie 2016): 78,88%

Stadiu financiar (iulie 2016): 69,91%

7 septembrie 2016 - Seful CNADNR, Catalin Homor, a declarat ca licitatia pentru finalizarea podului peste Somes va fi publicata in SEAP in luna septembrie.

E trimisa la Agentia pentru Achizitii Publice. Probabil in cel mult o saptamana, o saptamana jumatate va fi in SEAP", a declarat pentru HotNews.ro directorul Companiei de Autostrazi (CNADNR), Catalin Homor.

"Nu vor putea fi utilizati [n.r. cei 8,7 km], intr-adevar, o perioada de timp. Lipseste acest pod. Daca ne-am fi grabit am fi scos la licitatie iar o documentatie slaba, iar, probabil, am fi avut contestatii si am fi anulat licitatia", a precizat Homor.

Intrebat de ce nu a luat in calcul ca CNADNR sa finalizeze podul in regie proprie, data fiind decalajul care apare in raport cu lotul ce e aproape gata, Homor a explicat ca este vorba de o lucrare prea complicata pentru Compania de Drumuri.

"Este o lucrare destul de complicata. Compania nu a mai facut poduri de foarte mult timp, nu este un proiect cu care sa facem experimente", a raspuns Homor.

21 septembrie 2016 - Noi imagini publicatede catre Asociatia Pro Infrastructura (API) cu lucrarile in desfasurare pe A3 Gilau - Nadaselu. Filmarea surprinde avansul lucrarilor pe intreg tronsonul. In primele secvente din filmare este surprins viaductul partial realizat peste Somes, cel care lipseste pentru a putea lega tronsonul Gilau-Nadaselu de restul autostrazii A3 pana la Campia Turzii.

Stadiul lucrarilor (septembrie 2016): 82%

Stadiu financiar (septembrie 2016): 69,61%

21 octombrie 2016 - Finalizarea lucrarilor la nodul Gilau si a podului peste Somes a fost scoasa la licitatie de catre Companie de Administrare a Drumurilor (CNAIR, fosta CNADNR). Termenul pentru executia lucrarilor este de 10 luni, ceea ce inseamna ca, in cel mai bun caz, pe noul tronson Gilau-Nadaselu se va putea circula abia peste un an. Detalii aici.

8 noiembrie 2016 - Catalin Homor, directorul Companiei de Drumuri a vorbit intr-un interviu pentru HotNews.ro despre intarzierea pe acest tronson ca urmare a nefinalziarii la timp a podului peste Somes:

Victor Cozmei: Mai avem si acel "ciot" de langa Cluj, e aproape gata, dar nu va putea fi folosit. Vorbim de Gilau-Nadaselu.

Catalin Homor: Lucrarile sunt foarte avansate pe acel sector. Nu poate fi folosit pana nu se finalizeaza acel pod care leaga sectorul de restul autostrazii.

Victor Cozmei: Pod pe care l-ati scos la licitatie abia acum doua saptamani...

Catalin Homor: Este scos la licitatie de mai demult. Are deschiderea ofertelor pe 5 decembrie. Are termen de finalizare opt luni

Victor Cozmei: Deci in cel mai bun caz inseamna ca va fi legata autostrada abia peste un an.

Catalin Homor: Sfarsitul anului viitor... Putem discuta de ce nu a fost realizat acel pod pana astazi pentru ca intr-adevar este un element strategic. Am un sector de 9 km care se finalizeaza si din cauza acestui pod nu poate fi pus in circulatie. De ce am ajuns aici? Eu in calitate de director pot sa spun ca au fost cateva licitatii care au fost anulate pe motiv ca documentatia de atribuire nu a fost una buna, de calitate. Am luat decizia de a nu repeta greselile din trecut, sa imbunatatim documentatia si sa facem una corecta. Am recurs la completarea proiectului tehnic dupa care am scos la licitatie.

Victor Cozmei: Bine, dar a durat foarte mult de cand a fost anulata licitatia si pana cand a reaparut in SEAP, aproape un an. E foarte mult.

Catalin Homor:Din momentul in care s-a anulat licitatia am luat decizia sa imbunatatim proiectul si asta a insemnat o noua procedura de achizitie. Dupa care perioada de realizare a proiectului, perioada de realizare a documentatiei de atribuire si o gasim in SEAP astazi.

11 noiembrie 2016 - Ministerul Transporturilor: Gradul de executie pana in acest moment este de aproximativ 90%.

3 decembrie 2016 - Imagini video de pe santier:

20 ianuarie 2017 - Stadiul lucrarilor, conform Companiei de Drumuri:

Stadiul fizic: 86.93%

Stadiul financiar: 79.69%

9 februarie 2017 - Au fost depuse ofertele pentru realizarea viaductului de la Gilau

Au fost depuse un numar de 7 oferte, dupa cum urmeaza:

- Asocierea: Copisa Constructora Pirenaica S.A. ￯ S.C. Copisa Constructii S.R.L.

- Asocierea Delta Con S.R.L. Dorohoi - Alveare Group Consorzio Stabile Italia

- Asocierea ICM SPA - Nord Conforest SA

- Implenia Baugesellschaft m.b.H.

- Asocierea Societatea Comerciala De Constructii Napoca S.A.- Ricciardello

- Construzioni SRL - Aduro Impex SRL

- Tirrena Scavi Spa Italia

- Viarom Construct S. R. L.

6 aprilie 2017 - Viaductul lipsa de la Gilau - Licitatia pentru executie, blocata de trei luni in evaluarea ofertelor. Detalii aici.

23 mai 2017 - VIDEO cu cel mai frumos "muzeu de autostrada"

"Va prezentam cel mai frumos "muzeu de autostrada" din Romania, o portiune de 8,7 km din Autostrada A3 intre Gilau si Nadaselu, in apropiere de Cluj-Napoca! De ce ii spunem muzeu? Pentru ca aceasta bucata de autostrada va fi finalizata, cel mai probabil, in luna septembrie a acestui an, insa NU va putea fi folosita de soferi pentru ca nu este conectata de restul autostrazii A3 printr-un pod/viaduct in nodul Gilau", scrie Asociatia Pro Infrastructura pe contul de Facebook.

"Acest tronson de autostrada este o exponata excelenta a incompetentei autoritatilor, ce nu au fost capabile sa finalizeze o licitatie si sa semneze un contract de executie a unui pod/viaduct, desi au avut 4 (patru!) ani la dispozitie, din vara anului 2013 de cand a fost reziliat contractul cu Bechtel", sustine API.

12 septembrie 2017 - O noua filmare cu "muzeul" Gilau - Nadaselu. Pro Infrastructura: "Au trecut doua luni din momentul in care constructia podului peste Somes ar fi putut incepe"

"Avem o noua filmare aeriana cu lotul de autostrada A3 Gilau-Nadaselu, probabil ultima filmare inainte de finalizarea celui mai frumos muzeu de autostrada din Romania! Stadiul fizic este foarte aproape de 100% si cel mai probabil pana in luna octombrie se vor finaliza si restul lucrarilor", arata Asociatia pro Infrastructura (API) intr-o postare pe contul oficial de Facebook.

"Acest lot de 8,7 km va deveni "muzeu" pentru ca soferii nu vor putea circula pe aici minim un an de zile. Daca pana acum Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere ne-a obisnuit cu muzee care se terminau brusc in camp, de data aceasta primim un muzeu care se termina in canalul Somesul Mic langa Cluj-Napoca", scriu cei de la API.

"Desi responsabilii din Ministerul Transporturilor Romania si CNAIR sunt constienti de acest aspect, in loc sa trateze proiectul finalizarii podului peste Somes ca o prioritate (vezi final filmare), astfel incat lotul filmat sa devina operational, dansii se ocupa de alte chestiuni, cum ar fi inaugurarea de proiecte nefinalizate, licitarea de proiecte fara acord de mediu, fara studii geotehnice pertinente sau cu toate avizele expirate", scrie API.

"Un ministru si un director general care ar fi vazut acest proiect ca o prioritate ar fi semnat contractul a doua zi, dar nu, ministrul Cuc si directorul Ionita erau prea ocupati in acea perioada cu vizitele penibile pe santiere", scrie Asociatia Pro Infrastructura.

"Din pacate, au trecut 2 luni din momentul in care constructia acestui pod ar fi putut incepe. Solicitam (pentru a cata oara?) decidentilor sa incheie aceasta bataie de joc la adresa contribuabililor romani si sa semneze contractul pentru finalizarea podului peste Somes!", mai avertizeaza API.

12 septembrie 2017 - Contractul pentru finalizarea podului peste Somes semnat de Compania de Autostrazi: 10 luni pentru executie

Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere a semnat contractul cu firma italiana Tirrena Scavi SpA. pentru finalizarea viaductului peste Somes care sa lege A3 Campia Turzii - Gilau de tronsonul aproape finalizat Gilau - Nadaselu. Contractul are o valoare de 25,7 milioane de lei si un termen de executie de 10 luni. Pana la finalizarea podului cei 8,7 km dintre Gilau si Nadaselu nu vor putea fi deschisi circulatiei.

7 noiembrie 2017 - Au inceput lucrarile la viaductul peste Somes.

"In sfarsit, dupa o rusine nationala de care suferim de 4 ani de zile, putem sa va aratam ca au inceput lucrarile la ciotul de 800 de metri din Autostrada A3 care trebuie sa conecteze tronsonul Gilau-Campia Turzii de lotul-muzeu Gilau-Nadaselu care este deja finalizat (va vom prezenta in curand imagini aeriene)", scrie Asociatia Pro Infrastructura pe Facebook.

"Pe 27 octombrie a fost dat ordinul de incepere si s-a predat amplasamentul catre constructor (Tirrena Scavi). Conform contractului, proiectul ar trebui sa fie gata la finalul lunii august 2018", mai scrie API.

28 noiembrie 2017 - CNAIR a admis receptia la terminarea lucrarilor. Acest lot de autostrada nu va fi circulabil pana la finalizarea podului peste canalul Somesul Mic de la Gilau.

14 februarie 2018 - Lucrari la finalizarea viaductului de la Gilau, in lungime de 766 de metri. De la 1 februarie constructorul a putut mobiliza forte mai mari, odata cu primirea amplasamentului Canalului Somesul Mic pentru a putea desfasura lucrarile

"Observati ca deja se foreaza pilotii pentru cele 4 pile amplasate in pereul canalului. Dupa ce toate cele 14 pile vor fi gata, se va incepe montarea grinzilor (care sunt deja fabricate de Bechtel in urma cu multi ani si sunt depozitate chiar in santier)", noteaza Asociatia Pro Infrastructura.

15 mai 2018 - VIDEO Imagini din dronă cu lucrările la viaductul peste Someș de la Gilău - Pe șantierul micului „ciot” și-a făcut apariția și macaraua care va lucra la montarea celor 64 de grinzi ale podului

28 septembrie - VIDEO Au fost deschiși traficului rutier cei 9,6 km dintre Gilău și Nădășelu, pe A3, în Transilvania

Reprezentanții CNAIR au recepționat lucrările de la Podul Gilău peste Someșul Mic și au deschis traficul pe încă 9,6 km de autostradă. Podul de la Gilău, de 320 metri lungime, este o rămășiță neterminată încă de pe vremea Bechtel care se continuă din tronsonul A3 dinspre Câmpia Turzii și este motivul pentru care traficul rutier nu a putut fi deschis mai devreme pe tronsonul de 8,7 km până la Nădășelu.

-----