Agentia Nationala de Integritate a cerut conducerii celor doua camere parlamentare sa puna in aplicare deciziile definitive de incompatibilitate date de Inalta Curte de Casatie si Justitie in cazul senatorului Mora Akos.A trecut 1 an, 1 luna si 6 zile de cand decizia definitiva nu a fost pusa in aplicare.

Mora Akos DanielFoto: Agerpres
  • UPDATE: Senatorul PNL Akos Mora a demisionat din Parlament pe 18 noiembrie 2014

ANI stipuleaza ca in situatia in care deciziile I.C.C.J. nu vor fi aplicate cu celeritate, in sensul dispunerii sanctiunilor disciplinare de revocare din functie, Agentia va proceda la aplicarea de sanctiuni contraventionale persoanelor care au in atributii ducerea la indeplinire a sentintei judecatoresti, precum si la sesizarea organelor de cercetare penala pentru nerespectarea hotararilor judecatoresti, in conformitate cu dispozitiile art. 287 din Codul Penal."

Agentia Nationala de Integritate precizeaza ca din momentul in care raportul de evaluare emis de ANI, care a constatat starea de incompatibilitate, a ramas definitiv, toate drepturile salariale incasate de Mora Akos Daniel pot constitui prejudiciu in sensul legii penale.

ANI a solicitat in mai multe randuri Senatului sa aplice sanctiunile disciplinare de revocare din functie a lui Mora Akos Daniel, ca urmare a deciziei definitive si irevocabile 6289/24.09.2013 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, referitoare la starea de incompatibilitate constatata in cazul sau la data de 20 aprilie 2011.

Agentia Nationala de Integritate a constatat ca senatorul Mora Akos a incheiat contracte intre societatea comerciala in cadrul careia detinea calitatea de Director/ asociat si intre unitati aflate sub autoritatea Consiliului Judetean Mures. In urma acestor contracte a fost constatat un beneficiu patrimonial in cuantum de 15.689.344 RON.

Data deciziei definitive si irevocabile a instantei: 24 septembrie 2013