Autorizația de construire pentru primii 7 km din drumurile de legătură ale Podului suspendat peste Dunăre de la Brăila tocmai ce a fost emisă, anunță ministrul Transporturilor. Fără aceste drumuri de legătură, impunătorul pod cu o lungime de aproape 2 km și cu piloni înalți de 186 de metri ar rămâne un „muzeu”, o lucrare ce nu ar putea fi folosită, după cum avertiza la HotNews.ro în urmă cu o lună chiar ministrul Drulă.

Podul de la Braila - turnurile ajunse la inaltimea maximaFoto: Captura Facebook

„Urmează în curând [n.r. autorizația de construire] și pentru restul acestor drumuri, fără de care Podul nu ar putea fi dat în trafic la finalul anului viitor”, anunță joi ministrul Transporturilor.

„În mod normal, construcția drumurilor trebuia să înceapă simultan cu Podul, dar birocrația (exproprieri, acorduri) nu a fost rezolvată la timp. Am făcut un pas mare astăzi pentru evitarea scenariului negativ în care, la sfârșitul anului 2022, Podul terminat ar rămâne "muzeu", spune Drulă.

În urmă cu aproape o lună, într-un interviu la HotNews.ro, ministrul Cătălin Drulă anunța că Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila va rămâne un „muzeu” pentru că drumurile noi care trebuie de conexiune cu podul nu vor fi gata la timp.

Sunt acele drumuri de legătură care au fost lăsate de izbeliște”, a spus ministrul Drulă.

„Spun de pe acum, un an va rămâne podul frumos, nou, al treilea pod suspendat ca lungime in Europa... va rămâne un an, 2023 dacă nu mă înșel... va rămâne un muzeu, acel termen pe care l-am popularizat. Asta ca urmare a unor inacțiuni din trecut pe care acum încercăm să le reparăm din mers”, a explicat Drulă.

Ministrul spunea că încearcă să accelereze derularea proiectului.

„De aia și apare acum acea autorizație de construire de 7 km, poate reușim să fie mai puțin de un an de zile. Când spun aceste termene nu înseamnă că sunt resemnat cu ele. Unde se poate încerc să aduc lucrurile în zone mai bune. Dar nici să spun, cum aruncă politicienii, deobicei „Va fi totul bine, gata. Într-o lună terminăm autostrăzile”. Spun lucrurile realist. V-am spus: onestitate, reformă, eficiență și profesionalism, astea sunt coordonatele echipei de la ministerul Transporturilor”, a mai spus ministrul.

„Golden Gate-ul” de peste Dunăre

Podul de la Brăila va avea trei deschideri: o deschidere principala (1120 m) și două deschideri laterale de 489,65 m pe malul Brăila și 364,65 m pe malul Tulcea. De o parte și de alta sunt două viaducte de acces în lungime de câte 110 m fiecare.

În total, podul de la Brăila va măsura aproape 2 kilometri, iar pe lângă el se construiesc și alți 23 de kilometri de drum expres.

După ridicarea celor două turnuri, care vor avea fiecare 192,64 metri și vor fi practic cele mai înalte construcții din România (dincolo de coșuri de fum sau antene), va urma operațiunea de ridicare a cablurilor uriașe de oțel care vor susține tablierul podului.

„Aproximativ 81.000 de kilometri de fir de oțel, îndeajuns cât să înconjoare pământul de două ori, se vor împleti și vor forma 16 toroane care vor alcătui două cabluri cu o lungime de doi kilometri fiecare. Greutatea totală a celor două cabluri este de peste 6.700 tone. Garanția oferită de constructorul japonez al cablurilor este de 120 de ani”, potrivit Companiei de Drumuri.

Fiecare cablu are 60 de centimetri în diametru și va susține tablierul metalic cu ajutorul tiranților. Pe fiecare mal, cablurile se vor ancora în câte un bloc de ancoraj.

Fiecare segment al tablierului metalic are o greutate medie de 250 de tone. În total vor fi 86 de segmente ale tablierului metalic care cântăresc în total peste 20.800 tone.

Lungimea totală a podului suspendat peste Dunăre este de 1.974,30 metri, iar deschiderea centrală este de 1.120 metri. Comparativ, celebrul pod Golden Gate din San Francisco are o lungime de 1.970 de metri și o deschidere centrală de 1.280 de metri.

„La momentul finalizării va fi al treilea pod din Europa din punct de vedere al deschiderii centrale și al lungimii”, notează Compania de Drumuri.

VIDEO - Cum va arăta Podul de la Brăila de peste Dunăre:

---

Drumuri expres de legătură de 23 de kilometri

Dincolo de podul propriu-zis, proiectul prevede și realizarea a peste 23 de kilometri de drum expres pentru a conecta podul. Despre aceste drumuri însă avertiza Asociația Pro Infrastructura în toamna trecută că există întârzieri considerabile ce ar putea transforma podul peste Dunăre „în (probabil) cel mai rușinos muzeu din istorie”

Lungimea totală a obiectivului este de 23,413 km și cuprinde două secțiuni: drumul principal Brăila - Jijila, cu o lungime 19,095 km și drumul de legătură cu DN22 Smârdan - Măcin, în lungime de 4,328 km.

Podul suspendat peste Dunăre, structura principală din cadrul Proiectului, va avea o lungime de 1.974,30 de metri și va fi poziționat între km 4+596,10 si km 6+570,52 pe drumul principal Braila-Jijila, respectiv la km 165+800 pe fluviul Dunarea (kilometraj pe Dunare, masurat de la Sulina).

Drumul principal Brăila – Jijila. Va avea o lungime de 19,095 Km si va fi prevăzut cu două benzi de circulație pe sens, benzi de încadrare, acostamente, zona mediană și zona de parapete.

Pe tronsonul cuprins între km 4+486,10 și km 6+680,30, unde drumul traversează fluviul Dunărea, se vor construi doua viaducte de acces în lungime de cate 110,00 metri fiecare.

Traseul include o ramificație pe directia Sud, până la intersecția cu drumul existent Smârdan - Măcin (DN22).

Drumul de legătură cu DN22 Smârdan - Măcin. Cu o lungime de 4,328 km, acest drum va fi prevăzut cu o bandă de circulație pe sens. Drumul de legătură urmează să pornească de la km 7+940 al drumului principal (Brăila- Jijila) si se va intersecta cu DN22 Smârdan-Măcin.