Circulația rutieră pe Podul peste Dunăre de la Brăila a fost deschisă în luna iulie, dar întreg proiectul nu este încă gata. O parte din drumuri nu sunt finalizate, iar lucrările continuă, dar mobilizarea constructorului este una „slabă”, recunoaște CNAIR care spune că sunt șanse mici ca termenul de finalizare a drumului de legătură până la Jijila să fie respectat, adică finalul anului 2023.

Drumul de legatura de la Jijila la Podul de la BrailaFoto: Captura Youtube / Raducu P Drum
  • „Mobilizare slabă a antreprenorului WeBuild pe șantierul drumurilor de legătură din cadrul proiectului Podului Suspendat peste Dunăre de la Brăila”, transmite CNAIR care publică și un video din dronă în care ilustrează staidul lucrărilor.
  • „Stadiul fizic al lucrărilor la drumurile de legătură a ajuns la 85%, dar mobilizarea în șantier este slabă și sunt șanse mici ca lucrările să fie finalizate în termenul asumat de antreprenor, respectiv sfârșitul anului 2023”, spune CNAIR.

Vezi și:

Inaugurat, dar nefinalizat - Restricții de circulație pe podul de la Brăila până la sfârșitul lunii noiembrie

Podul peste Dunăre de la Brăila, una dintre cele mai complexe lucrări de infrastructură realizate vreodată în România, a fost inaugurat în 6 iulie.

Circulația a fost deschisă deși lucrările încă nu sunt complet finalizate, iar drumul principal de legătură cu malul din Tulcea nu va fi gata decât abia la final de an, cel puțin așa speră CNAIR.

Pe podul de la Brăila există în prezent o restricție de viteză de 80 de kilometri la oră, iar noaptea, în intervalul orar 21.00 - 06.00, de luni până vineri, circulația pe podul de la Brăila este suspendată. În acele intervale de noapte constructorul se va ocupa de demontarea uriașelor macarale folosite la ridicarea podului. Aceste măsuri se aplică până la data de 30.11.2023.

În weekend-uri și sărbători legale (chiar dacă sunt zile din cursul săptămânii), circulația rutieră va fi deschisă, anunța Infotrafic.

Dincolo de lucrările la podul propriu-zis și de demontare a macaralelor, constructorul mai are de finalizat și două bucăți din drumurile din proiect.

  • Drumul de legătură până la Jijila - cel care a rămas nefinalizat - are o lungime de circa 11 kilometri și va avea o bandă pe sens.
  • În afară de acest drum, mai există și o altă bucată care trebuie finalizată - o porțiune de circa 1 kilometru pe malul brăilean, un drum care traversează cu pasaj calea ferată și care ajunge până în Centura Brăilei.

Podul de la Brăila - „Golden Gate-ul” de peste Dunăre - al treilea pod suspendat ca dimensiune din țările UE

Lungimea totală a podului suspendat peste Dunăre este de 1.974,30 metri, iar deschiderea centrală este de 1.120 metri.

Comparativ, celebrul pod Golden Gate din San Francisco are o lungime de 1.970 de metri și o deschidere centrală de 1.280 de metri.

Podul de la Brăila are, practic, trei deschideri: o deschidere principala (1.120 m) și două deschideri laterale de 489,65 m pe malul Brăila și 364,65 m pe malul Tulcea. De o parte și de alta sunt două viaducte de acces în lungime de câte 110 m fiecare.

„La momentul finalizării va fi al treilea pod din Europa din punct de vedere al deschiderii centrale și al lungimii”, nota Compania de Drumuri la debutul proiectului.

Mai exact, este vorba de topul podurilor suspendate din actuala UE - Podul de la Brăila va fi pe locul trei după deschiderea principală după Great Belt Bridge - Danemarca (1.624 metri) și Höga Kusten Bridge - Suedia (1.210 metri).

Cele două turnuri ale Podului ating o înălțime de 192 metri și sunt practic cele mai înalte construcții din România (excepție fac unele coșuri de fum sau antene).

Cei patru piloni principali ai podului sunt goi pe interior și sunt dotați cu lifturi și scări de acces pentru mentenanță.

Lungimea totală a drumurilor (inclusiv podul) este de 23,413 km și cuprinde două secțiuni: drumul principal Brăila - Jijila, cu o lungime 19,095 km și drumul de legătură cu DN22 Smârdan - Măcin, în lungime de 4,328 km.

  • Drumul principal Brăila – Jijila. Are o lungime de 19,095 Km si va fi prevăzut cu două benzi de circulație pe sens până la kilometrul 8, și apoi cu câte o bandă de circulație pe sens până la finalul proiectului - km 19. Drumul are și benzi de încadrare, acostamente, zona mediană și zona de parapete.
  • Drumul de legătură cu DN22 Smârdan - Măcin (care se deschide pe 6 iulie). Cu o lungime de 4,328 km, acest drum este prevăzut cu o bandă de circulație pe sens. Drumul de legătură pornește de la km 7+940 al drumului principal (Brăila- Jijila) si se intersectează cu DN22 Smârdan-Măcin.