Cele doua contestatii depuse pe ultima suta de metri de catre firmele SC Drumuri si Poduri Gheorgheni S.R.L si respectiv Impresa Construzioni Giuseppe Maltauro S.P.A fata de atribuirea licitatiei de proiectare si executie a pasajului giratoriu peste Centura Capitalei la Domensti au fost respinse de catre Consiliul pentru Solutionarea COntestatiilor (CNSC). Pana la semnarea contractului, Compania de Drumuri spune ca trebuie sa astepte alte 10 zile sa vada daca cele doua firme contestatoare se vor adresa mai departe Curtii de Apel Bucuresti.

Pasajul suprateran de tip giratoriu la DomnestiFoto: Hotnews

CNADNR S.A. a primit decizia C.N.S.C. nr.1010/C7/1033/1037 din data de 10.06.2016, cu referire la obiectul de investitie "Proiectare si executie Pasaj Suprateran pe DJ 602 Centura Bucuresti - Domnesti", se arata intr-un comunicat remis HotNews.ro

"C.N.S.C. a respins contestatiile depuse de catre S.C. Drumuri si Poduri Gheorgheni S.R.L. si respectiv Impresa Construzioni Giuseppe Maltauro S.P.A. si a pastrat decizia anterioara din noiembrie 2015, prin care a fost desemnata castigatoare oferta Asocierii S.C. Straco Grup S.R.L. - S.C. Comnord S.A. - S.C. Specialist Consulting S.R.L." informeaza CNADNR.

In situatia in care, in termen de 10 zile de la data comunicarii deciziei, C.N.S.C. nu se va depune nicio plangere la Curtea de Apel Bucuresti, CNADNR va initia semnarea contractului.

Amintim ca pe 17 mai, chiar in ultima zi a termenului legal, firmele SC Drumuri si Poduri Gheorgheni SRL (locul 3 la licitatie) si Asocierea Impresa Construzioni Giuseppe Maltauro Spa - Itinera Spa - Expresconstruct Tys S.R.L. - Viadesign R.R.L. (locul 6 la licitatie) au depus contestatii la CNSC fata de decizia CNADNR de a atribui contractul proiectarii si executiei pasajului de la Domnesti.

Anterior, pe 6 mai, CNADNR anunta ca, dupa o asteptare de mai bine de un an, a atribuit contractul pentru constructia pasajului giratoriu suprateran de la Domensti, peste Centura Capitalei, catre Asocierea S.C. STRACO GRUP S.R.L. - S.C. COMNORD S.A. - S.C. SPECIALIST CONSULT S.R.L. care a ofertat circa 91,5 milioane de lei (locul 2).

S.C. DRUMURI SI PODURI GHEORGHENI S.R.L. a avut la licitatie oferta clasata pe locul 3 (cca 96,8 milioane lei), iar Asocierea MALTAURO SPA etc. a avut oferta clasata pe locul 6 (cca. 105,4 mil. lei).

Cum a decurs licitatia si cine a depus pana acum contestatii

Pe 18 martie 2015 CNADNR a initiat procedura de achizitie publica (licitatie deschisa) pentru incheiere contractului "Proiectare si executie Pasaj Suprateran pe DJ602 Centura Bucuresti - Domnesti", iar deschiderea ofertelor a avut loc pe 30 iulie.

"Urmare a evaluarii ofertelor depuse, comisia de evaluare a intocmit raportul procedurii, inregistrat in data de 29.10.2015 prin care declara oferta castigatoare cea depusa de Asocierea S.C. STRACO GRUP S.R.L. - S.C. COMNORD S.A. - S.C. SPECIALIST CONSULT S.R.L.

S.C. Drumuri si Poduri Gheorghieni S.R.L. si S.C. Astaldi S.P.A., lider al Asocierii ASTALDI S.p.A. - ASTALROM S.A. au formulat contestatii impotriva rezultatului procedurii catre C.N.S.C.

omisia de evaluare a formulat puncte de vedere la contestatiile depuse si a considerat argumentele aduse de S.C. Drumuri si Poduri Gheorghieni S.R.L. si S.C. Astaldi S.P.A. ca fiind neintemeiate iar contestatiile ca fiind nefondate si a solicitat CNSC respingerea acestora in conformitate cu prevederile art. 278 alin. (5) din O.U.G. nr. 34/2006 cu modificarile si completarile ulterioare.

Urmare Deciziei C.N.S.C. din 17.12.2015 oferta S.C. DRUMURI SI PODURI GHEORGHENI S.R.L a intrat in reevaluare, iar contestatia depusa de S.C. Astaldi S.P.A a fost respinsa.

In data de 28.12.2015, Asocierea SC ASTALDI - ASTALROM SA si S.C. DRUMURI SI PODURI GHEORGHIENI S.R.L au depus recurs la Curtea de Apel Bucuresti fiind nemultumite de decizia CNSC.

In data de 08.03.2016 Curtea de Apel Bucuresti a respins cererile de recurs ale ambilor contestatari.

In urma reevaluarii ofertelor depuse, in data de 06.05.2016, a fost desemnata castigatoare aceeasi asociere ca si in prima faza a licitatiei.

In acest moment se asteapta solutionarea de catre CNSC a contestatiilor depuse".