HARTĂ INTERACTIVĂ / FOTO Planșele autostrăzii de la Pitești la Curtea de Argeș: Traseul, nodurile rutiere, principalele lucrări de pe cei 30 de km care costă peste 350 mil. euro

de Victor Cozmei     HotNews.ro


Nodul rutier de la Curtea de Arges
Foto: Hotnews
După aproape trei ani de licitații și contestații, contractul pentru secțiunea Pitești-Curtea de Argeș a autostrăzii A1 Pitești - Sibiu a fost semnat. Circa 356 milioane de euro pentru 30,35 km de autostradă - contract semnat cu Astaldi, 12 luni proiectare, 48 de luni execuție. HotNews.ro vă prezintă câteva din planșele sectorului de autostradă care, peste câțiva ani, va continua din autostrada București-Pitești, de la Bascov, mai departe spre Curtea De Argeș și Sibiu.

Circa patru ani vor dura lucrările la cei peste 30 de kilometri de autostradă de la Pitești (Bascov) la Curtea de Argeș, asta după ce în alte 12 luni va fi făcută proiectarea. Apoi vor curge 10 ani de garanție.

Compania italiană Astaldi a semnat pe circa 356 de milioane de euro contractul care prevede destul de multe lucrări de artă pe traseu, poduri și viaducte, traversări ale râului Argeș, parcări și centre de întreținere, dar și trei noduri rutiere și un drum de legătură cu municipiul Curtea de Argeș.

„Traseul acestei secțiuni începe în zona localității Curtea de Argeș si continuă paralel cu râul Argeș până la actuala centură a Municipiului Pitești. Viteza de proiectare este de 120 km/h, iar platforma autostrăzii este de 26,00 m lățime”, amintește CNAIR.

HotNews.ro vă prezintă câteva planșe ale constructorului privind Secțiunea 5 A1 Pitești - Curtea de Argeș, detalii despre lucrări, noduri și profil (click pentru mărire în tab nou):













---

HARTĂ INTERACTIVĂ - Traseul autostrăzii A1 Pitești - Sibiu:

Traseul sursă poate fi descărcat de aici. (.pdf, ~7,77 MB)

Traseul ar mai putea suferi mici modificări pe parcursul realizării proiectului tehnic.

>> Click pe traseu pentru informații despre secțiuni, valori estimate, stadiu.

>> Click pe tuneluri și pe noduri pentru detalii

>> Folosește Mouse-ul sau butoanele de zoom ( + și - ) pentru a mări sau micșora traseul


Notă: deși în mare parte traseul transpus pe harta interactivă respectă destul de fidel amplasarea sa în teren, pot exista zone unde ruta autostrăzii sau tunelurile să se afle într-o marjă de eroare de 50-100m

Vrei să vezi harta mare, într-un tab separat? Click aici.
---

Care e stadiul pentru restul tronsoanelor de pe A1 Sibiu - Pitești



Pentru Secțiunea 2, Boița - Cornetu, (inclusiv Secțiunea 1, Lot 2) în lungime de 31.33 km (din care Secțiunea 2: 30,35 km și Secțiunea 1, Lot 2: 0.98 km) sunt în curs investigații geotehnice suplimentare, cu finanțare din asistența tehnică acordată de către Ministerul Fondurilor Europene, urmând ca după efectuarea acestor studii, să se finalizeze documentația tehnică și să fie demarată procedura de atribuire a contractului de proiectare și execuție.

Secțiunea 3 Cornetu - Tigveni, în lungime: 37,40 km, are ca termen estimat pentru lansarea procedurii de licitație a contractului de proiectare și execuție sfârșitul lunii iunie 2020.

Procedura de atribuire a contractului de proiectare și execuție pentru Secțiunea 4 Tigveni - Curtea de Argeș este în derulare (evaluare oferte) și se estimează finalizarea acesteia la sfârștul lunii mai 2020.

Vezi detalii despre Secțiunea 4:









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















28113 vizualizari

  • +5 (11 voturi)    
    DN73C nu poate prelua traficul spre Valea Oltului (Marţi, 12 mai 2020, 8:49)

    CezarN [utilizator]

    Este un jaf de drum. Ar trebui modernizat.
    • -12 (20 voturi)    
      350 mil EURO pt 30km??? (Marţi, 12 mai 2020, 8:53)

      Miky60 [utilizator] i-a raspuns lui CezarN

      Astia sunt nebuni? Cu banii astia ai face toata autostrada de 300km, nu doar 30km? In Suedia nu se intampla asa ceva, toti erau la puscarie care au aprobat asa ceva!
      • +11 (15 voturi)    
        nu te incorda asa tare (Marţi, 12 mai 2020, 9:41)

        vindicomvs [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

        10 milioane / km pentru o autostrada in munte cu poduri si viaducte e un pret foarte bun.
        Suedia nu se intampla asa ceva, corect, pentru ca nu se construiesc.
        • 0 (8 voturi)    
          Unde e muntele? (Marţi, 12 mai 2020, 14:02)

          Kap [utilizator] i-a raspuns lui vindicomvs

          Că lunca Argeșului între Pitești și Curtea de Argeș arată ca o câmpie, diferențe de nivel mai mari au fost la A2 între Cernavodă și Constanța.....

          Muntele e mai sus, pe tronsoanele / secțiunile 2, 3 și poate puțin la 4. Ăsta ar trebui să fie floare la ureche.
          • +2 (4 voturi)    
            ok, nu e munte (Marţi, 12 mai 2020, 16:32)

            vindicomvs [utilizator] i-a raspuns lui Kap

            este doar o zona deluroasa.
            Dar se spune ca "prevede destul de multe lucrări de artă pe traseu, poduri și viaducte, traversări ale râului Arges"

            5.4 Km de poduri si viaducte. Nu stiu cate poduri sunt de la cernavoda la cta, dar nu cred ca e mai mult de 1 km, toate adunate. Daca sunt 3 4 poduri mare lucru.
            • -3 (3 voturi)    
              da (Marţi, 12 mai 2020, 18:08)

              Ipse1954 [utilizator] i-a raspuns lui vindicomvs

              pentru ca intentionat tot fac traversari ale Argesului
        • -2 (2 voturi)    
          ? (Marţi, 12 mai 2020, 18:04)

          Ipse1954 [utilizator] i-a raspuns lui vindicomvs

          Unde vezi tu munte? 289 m Pitesti 450 m Curtea de Arges. Ditamai valea Argesului. Daca inventezi poduri ca sa maresti pretul poate. Trei traversari ale Argesului pe 30 de km?
      • +10 (12 voturi)    
        Nu mai costa de mult timp 1milion de euro km. (Marţi, 12 mai 2020, 9:49)

        Tore [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

        Mai ales ca asta e prin munti, sunt viaducte si tuneluri, nu construiesti ca la campie. Sa le faca odata, macar sa stim ca s-a dat banii pe ceva. Ca altfel ramanem si fara bani si fara infrastructura. Cu oricat s-ar face, tot e bine, o infrastructura impinge inainte economia, reduce poluarea...
      • 0 (6 voturi)    
        Asa este... (Marţi, 12 mai 2020, 14:17)

        prompt [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

        ...traseul nu este de munte, este pe valea Argesului, pretul de peste 11,5 milioane euro/km este foarte mare. Mai ales in conditiile unor termene foarte generoase. Consider ca nu este o afacere buna. Sa vedem ce o sa zica UE care inteleg ca finanteaza 85% din lucrare!
    • +2 (6 voturi)    
      DN73C trebuie modernizat, desigur (Marţi, 12 mai 2020, 9:26)

      nick24 [utilizator] i-a raspuns lui CezarN

      Dar e un drum care ocolește f mult, merge mult către sud, nu este de folos pt autostradă!
      DN7D este scurtătura către Sibiu, de la Pitești sau Curtea de Argeș. Adică acest drum ar fi bun și acum, fără nicio autostradă, s-ar economisi km ca alternativă pt Pitești-Sibiu.
      • +7 (9 voturi)    
        Da... (Marţi, 12 mai 2020, 10:29)

        CezarN [utilizator] i-a raspuns lui nick24

        Din cand in cand folosesc partial DN7D sa ocolesc vreun blocaj pe Valea Oltului, dar este jale si asta. Chiar pe portiunile asfaltate, stratul de asfalt este superficial (cativa cm de asfalt turnati direct pe pamant) si va ceda la o solicitare mai serioasa. Ala nu trebuie asfaltat ci efectiv refacut pentru trafic greu, daca este sa fie folosit si ca drum tehnologic, de ocolire, etc
    • +1 (5 voturi)    
      DN73C trebuie modernizat, desigur (Marţi, 12 mai 2020, 9:26)

      nick24 [utilizator] i-a raspuns lui CezarN

      Dar e un drum care ocolește f mult, merge mult către sud, nu este de folos pt autostradă!
      DN7D este scurtătura către Sibiu, de la Pitești sau Curtea de Argeș. Adică acest drum ar fi bun și acum, fără nicio autostradă, s-ar economisi km ca alternativă pt Pitești-Sibiu.
  • 0 (10 voturi)    
    Nu uitati traversarile (tunelurile) pt URSI!!! (Marţi, 12 mai 2020, 9:10)

    Kivek [utilizator]

    sper ca nu se va spune peste 3 ani ca...ups am uitat de tunele pt animalele salbatice
  • +2 (6 voturi)    
    URGENT demarat asfaltarea porțiunii lipsă din DN7D (Marţi, 12 mai 2020, 9:21)

    nick24 [utilizator]

    DN7D face legătura între Curtea de Argeș și Valea Oltului și va fi legatura între bucătile de autostradă de pe capete. Deci o legătură INDISPENSABILĂ, până când vor fi gata TOATE tronsoanele de mijloc, cele mai grele. Dacă partea mai ușoară are termen 5 ani până la finalizare, în realitate vor fi vreo 7-8 ani, atunci părțile grele vor fi gata în vreo 12-15 ani. Deci DN7D va fi drumul care va uni portiunile gata, care altfel vor fi inutile, cum au mai fost tronsoane terminate care nu duceau niciunde.
    DN7D va fi utilizat și ca drum tehnologic pt realizarea autostrăzii prin munte și ca deviere, dupâ terminarea autostrăzii, în caz de accident sau alunecări de teren.
    • +3 (5 voturi)    
      Tu chiar crezi? (Marţi, 12 mai 2020, 10:25)

      TurmentatuTheThird [utilizator] i-a raspuns lui nick24

      Tu chiar crezi că DN7D va putea prelua traficul greu de pe Valea Oltului doar cu o asfaltare? Nimic despre fundație, lățimea drumului, raza curbelor?

      Sincer, cred că nici DN73C nu va putea prelua traficul greu de pe DN7. Tu vezi un TIR de 18m mergând prin curbele de pe DN73C? Pe urcări nu sunt 2 benzi. Sincer, cred că tot DN-ul va rămâne varianta preferată de TIRuri până când autostrada va avea legături directe în el.
      • +3 (5 voturi)    
        Daca raman drumurile asa, ai dreptate (Marţi, 12 mai 2020, 12:07)

        CezarN [utilizator] i-a raspuns lui TurmentatuTheThird

        Cunosc bine zona și ai dreptate.
        Insa, civilizat ar fi sa existe o ieșire de pe autostrada spre Rm Valcea si de aici spre Horezu,Tg Jiu sau spre Dragasani. Acea ieșire ar putea fi un drum nou, modern care sa preia si traficul greu spre zonele numite de către mine, sau o modernizare serioasa a DN73C.
        Altfel, dam o grămada de bani pe autostrada Pitești-Curtea de Argeș si tot DN7 va fi utilizat pana când va veni autostrada de peste munți la Curtea de Argeș (cel putin 10 ani în ritm romanesc). Nu am făcut mare brânza.
      • 0 (0 voturi)    
        alo, da cine ti-a zis ca (Marţi, 12 mai 2020, 17:12)

        1anonim [utilizator] i-a raspuns lui TurmentatuTheThird

        toata lumea va uita de micii de la Dedulesti?? Ia vezi experientele cu relocarile de trafic, dupa ce s-au deschis autostrazile noi..
  • -6 (14 voturi)    
    Am mai vazut desene din astea frumoase (Marţi, 12 mai 2020, 10:28)

    salvatore [utilizator]

    Si Basescu si Berceanu si Boagiu si Orban si Cuc si toti ceilalti handralai de la Transporturi ne-au facut desene care de care mai frumoase. Si? Cu ce ne-am ales? Nici basistii astia de acum nu cred ca vor face ceva mai mult de matreata si muci.
    • +7 (11 voturi)    
      Din 30 de ani PSD a condus 22...Auto Transilvania (Marţi, 12 mai 2020, 11:02)

      Kivek [utilizator] i-a raspuns lui salvatore

      tu stii cati ani a fost PSD la guvernare?
      nu e greu de verificat vs cati ani a fost Basescu si daca erau fonduri UE cand a fost Basescu ministru
      • -8 (8 voturi)    
        Pretenas basist (te-ai dat singur de gol) ia... (Marţi, 12 mai 2020, 14:23)

        salvatore [utilizator] i-a raspuns lui Kivek

        ... cu paine si mai incet cu propaganda portocaleza, ca voi ati distrus dreapta in Romania cu basismul vostru socialisto-fesenist. Sunt multe "clasamente" si "statistici" referitoare la guvernarea in Romania de dupa decembrie 1989. Uite ce zicea ZF.ro cu acuratete acum 7 ani, deci in 2013 (la datele astea mai adaugi si tu pana in prezent inca 5 ani ai pe se de-ului,un an de liberalism securist al lui Ciolos plus ultimele 6 luni triste ale liberalilor pedelisti, ok basica?):
        Cât au guvernat:

        1. PSD – 12 ani şi 9 luni (FSN, FDSN şi PDSR între 1990 şi 1996; PSD între 2000 şi 2004; în coaliţie cu PDL între ianuarie-octombrie 2009; înpreună cu PNL şi PC din mai 2012 până în prezent).

        2. PDL - 11 ani (viitorii lideri ai partidului precum Petre Roman sau Traian Băsescu au fost în guvern din 1990 până în martie 1992, când se rupe FSN; 1996 – 2000 în CDR cu un repaus de o lună, martie-aprilie 1998, când a părăsit guvernarea, ceea ce a dus la căderea guvernului Ciorbea; în alianţa cu PNL între decembrie 2004 şi aprilie 2007 când a fost înlăturat de la guvernare de premierul Tăriceanu; cu PSD în primele nouă luni ale lui 2009 şi apoi până în aprilie 2012 când a fost înlăturat de la putere de USL.

        3. PNL – 10 ani şi 7 luni (între aprilie 1991 şi septembrie 1991 o parte a PNL – un nume cu rezonanţă fiind cel al lui Dinu Patriciu - a fost în guvernul Roman; între octombrie 1991 şi noiembrie 1992 a participat la guvernare în guvernul Stolojan; a făcut parte din CDR între 1996 şi 2000; a guvernat cu PD şi apoi singur între 2005 şi 2008 şi face din nou parte din guvern din mai 2012.

        4. UDMR - 10 ani şi 5 luni (după alegerile din noiembrie 1996 intră la guvernare cu CDR; între 2004 şi 2008 face parte din guvern împreună cu PNL şi PD, apoi doar cu PNL; din decembrie 2009 intră la guvernare alături de PDL până la demiterea de către Parlament a guvernului Boc 2, în aprilie 2012.
        • +2 (2 voturi)    
          Pai unde a gresit ? (Joi, 14 mai 2020, 14:47)

          midufi [utilizator] i-a raspuns lui salvatore

          Dar tu, deh, postac rosu, le intorci dupa cum doresti.
          Tipic, Rastalmacesti totul.
          Numai lapte si miere pe vremea psd - poate pentru politrucii psd-alde-udmr.
          Cea mai nenorocita guvernare.
  • +2 (10 voturi)    
    Nu va mai ambalati baieti ! (Marţi, 12 mai 2020, 11:11)

    BuzzBuzzard [utilizator]

    Stati calmi. Autostrada se va termina la Curtea de Arges ! Toate TIR urile vor merge pe autostrada pana la Pitesti dupa care spre Rm Valcea pe actualul traseu.Pe autostrada spre Curtea de Arges vor merge doar autoturismele ! Ani buni ! Traseul actual al autostrazii, care ocoleste Ramnicu Valcea , nu este fezabil din nici un punct de vedere ! Mai discutam peste 3 ani !
  • +8 (8 voturi)    
    daca (Marţi, 12 mai 2020, 11:19)

    martel55 [utilizator]

    e astaldi, deja trebuie sa incepem s anumaram anii d einatrizere (podul Basarab, M5 si alte loturi de autostrada facute de ei stau marturie)
  • +5 (9 voturi)    
    Moldova (Marţi, 12 mai 2020, 11:23)

    robyzs [utilizator]

    Așteptăm planșe si din regiunea Moldova cum a promis președintele Klaus Iohannis si Ludovic Orban cand au fost ultima data in Iasi, doar este an electoral.
  • 0 (2 voturi)    
    ? (Marţi, 12 mai 2020, 18:07)

    Ipse1954 [utilizator]

    La Bascov nu este un pasaj fara intersectii? Pare a fi un sens giratoriu pe papainoage (ca la Ploiest) in care circulatie libera are soseau de sub DN7, nu autostrada.


Abonare la comentarii cu RSS

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by