„Tocmai ce am emis autorizația de construire pentru lotul 5 al autostrăzii Sibiu-Pitești”, a anunțat joi dimineață ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. Este vorba de un tronson între Curtea de Argeș și Pitești, lung de 30 de km, pentru care constructorul a început deja mobilizarea.

A1 Pitesti - Curtea de ArgesFoto: Hotnews

Proiectul este unul amplu, care valorează 1,7 miliarde de lei și, potrivit ministrului Drulă, cuprinde:

✔️ 13 poduri;

✔️ 3 pasaje;

✔️ un viaduct;

✔️ 3 noduri rutiere la Curtea de Argeș, Băiculești și Bascov;

✔️ 2 spații de servicii, câte unul pe fiecare sens, care vor fi amenajare modern;

✔️ 2 parcări de scurtă durată, de-o parte și de alta a drumului;

✔️ 2 centre de coordonare și întreținere, la Bascov și la Curtea de Argeș.

---

A1 Sibiu - Pitești - Lotul 5: Pitești - Curtea de Argeș - 30,35 km

Secțiunea 5 are circa 30,35 km, începe de unde se termină actuala A1 la Pitești (Bascov) și ajunge până la Curtea de Argeș. Constructorul Astaldi a fost contractat în mai 2020 pe circa 356 milioane de euro, iar prima etapă a fost proiectarea.

Valoarea contractului este de 1.710.277.069,34 lei fără TVA, iar durata de realizare este de 60 luni, respectiv 12 luni perioada de proiectare și 48 de luni pentru execuția lucrărilor.

Perioada de garanție a lucrărilor ofertată de ASTALDI SpA este de 120 de luni (10 ani.)

CITEȘTE ȘI:

„Traseul acestei secțiuni începe în zona localității Curtea de Argeș si continuă paralel cu râul Argeș până la actuala centură a Municipiului Pitești. Viteza de proiectare este de 120 km/h, iar platforma autostrăzii este de 26,00 m lățime”, amintește CNAIR.

Valoarea mai ridicată a proiectului vine și din faptul că cel puțin pe o treime din lungimea totală a traseului vor fi executate numeroase lucrări de artă: 12 poduri, 1 viaduct, 6 pasaje, 3 Noduri rutiere, 1 Spațiu de Servicii, 1 Centru de Întreținere și Coordonare, 1 Parcare de Scurtă Durată. În plus, în zona Curtea de Argeș va fi realizat și un drum de legătură cu orașul de circa 2 kilometri lungime.

Licitația pentru Secțiunea 5 din A1 Pitești - Sibiu a fost lansată în iulie 2017, iar ofertele au fost depuse câteva luni mai târziu. De atunci și până acum rezultatul procedurii a stat agățat într-o procedură greoaie de evaluat ofertele și o serie de contestații în cascadă depuse de unii ofertanți.

Foto: Secțiunile de pe Autostrada A1 Sibiu - Pitești

---