Mariana Ioniță urmează a fi schimbată de la conducerea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), au precizat pentru HotNews.ro surse apropiate situației. Decizia vine după ce Consiliul de Administrație al CNAIR a fost schimbat, imediat după ce ministrul Transporturilor Cătălin Drulă și-a dat demisia. La șefia CNAIR ar urma să vină Cristian Pistol, recent numit consilier al premierului Cîțu pe Infrastructură.

Mariana Ionita, directorul CNAIRFoto: CNAIR

Mariana Ioniță a fost numit director general în februarie 2020, pe vremea Guvernului condus de Ludovic Orban. În mandatul ei numeroase lucrări au fost deblocate, iar implementarea unor proiecte a fost accelerată. În același timp, instituția a evoluat mult pe partea de transparență, dar și deschidere față de asociațiile din societatea civilă. La schimbarea guvernelor Ioniță a fost păstrată în funcție și pe perioada mandatului lui Cătălin Drulă la Transporturi.

Acum, Ioniță va fi schimbată de la șefia CNAIR, au precizat pentru HotNews.ro surse din companie. La șefia CNAIR ar urma să ajungă Cristian Pistol, fost director în cadrul CNAIR, recent numit chiar consilier al premierului Cîțu pe infrastructură.

Debarcarea lui Ioniță de la CNAIR vine la scurt timp după ce Consiliul de Administrație al Companiei a fost schimbat complet, la doar câteva zile după ce ministrul Cătălin Drulă și-a dat demisia. La șefia CA-ului CNAIR a fost numit tocmai Cristian Pistol, ce acum ar putea ajunge chiar pe postul de director general al CNAIR.

În timpul mandatului Marianei Ioniță au fost inaugurați 60 de kilometri de autostradă în 2020, iar în 2021 rămân cu șanse de deschidere alți circa 78 de kilometri de autostradă sau drum expres.

În același timp, au fost demarate lucrări pe noi șantiere importante de autostradă sau drum expres: A1 Sibiu Pitești, Lotul 1 (13 km) și Lotul 5 (30km), circa 42 de km de autostradă din A3 de la Nădășelu la Poarta Sălajului, 32 de kilometri din DX12 (Lotul 3), circa 50 de kilometri din Autostrada de Centură a Capitalei A0 Sud, drumul expres Brăila - Galați (10km) sau drumul expres de legătură cu Vama Giurgiu (5km).

Totodată, în mandatul lui Ioniță la CNAIR s-au deblocat unele proiecte importante cum ar fi drumurile de legătură ale Podului peste Dunăre de la Brăila (fără de care Podul ar fi rămas un „muzeu”), tronsonul lipsă cu tuneluri de pe A1 Lugoj - Deva, pasajul de la Domnești sau tronsonul de autostradă Chețani - Câmpia Turzii.

Pe partea de proiecte noi demarate amintim: Autostrada „Unirii” A8 Tg. Neamț - Iași, Autostrada „Moldovei” A7, proiectarea autostrăzii A3 Ploiești - Comarnic - Brașov, contractarea majorității tronsoanelor de pe Autostrada de Centură A0 Nord a Capitalei, studii de fezabilitate și proiectare pe mai multe drumuri expres sau de mare viteză (București - Alexandria, Craiova - Tg. Jiu, Brăila - Tulcea - Constanța, Bucureștri - Târgoviște ș.a.)

În același timp, unele proiecte nu s-au desfășurat conform așteptărilor: majoritatea tronsoanelor din Autostrada „Moldovei” A7 încă nu au fost scoase la licitație, deși ele erau promise încă din primăvară, Studiul de Fezabilitate pentru Autostrada „Unirii” A8 Tg. Mureș - Tg. Neamț nu a fost încă recepționat de către CNAIR, iar secțiunile montane ale autostrăzii A1 Sibiu - Pitești tot nu au fost contractate încă, după licitații prelungite și contestații peste contestații.

Autostrăzi și drumuri expres ce ar putea fi deschise traficului în 2021:

- A10 Sebeș - Turda, Lot 2 - 24 km (+5 km de autostradă ce nu pot fi folosiți în prezent)

- A3 Ungheni - Târgu Mureș - 9 km (4,5 km autostradă + 4,5 km drum de legătură cu patru benzi și separator)

- DX12 Craiova - Pitești, Lot 2 - 40 km

-----

TOTAL: 78 km

Autostrăzi deschise traficului în 2020:

- A3 Biharia - Borș - 5,3 km

- A3 Iernut - Chețani - 18 km (17km + 1 km nod Chețani)

- A7 VO Bacău - 16 km

- A10 Sebeș - Turda Lot 1 - 15 km (din 17 km)

- A3 Rășnov - Cristian - 6,3 km (+3,5 km drum de legătură)

-----

TOTAL: 60,6 km

CITEȘTE ȘI: