Circa 9 km de șosea rapidă, din care 4,5 km de autostradă și 4,7 km de drum cu patru benzi și separator de sens sunt gata pentru deschiderea traficului, iar inaugurarea oficială ar urma să vină săptămâna viitoare. „Ciotul” din Autostrada Transilvania a fost construit în aproape 16 luni și va fi deschis înaintea termenului contractual.

Autostrada Transilvania, drumul de legatura de langa Targu MuresFoto: Captura YouTube

Lucrările la Tronsonul A3 Ungheni - Târgu Mureș au început în iulie 2020 și au fost realizate de către constructorul Strabag, un contract doar pentru execuție (proiectarea era deja realizată) cu termen oficial de 18 luni.

În prezent lucrările sunt aproape complet finalizate, iar constructorul se concentrează pe finalizarea ultimelor detalii, deschiderea traficului urmând a avea loc în jurul datei de 6 decembrie.

„Din cauza lungimii mici, ciotul nu rezolvă decât probleme de trafic locale, însă el este foarte important din alt punct de vedere: a fost construit practic într-un an și jumătate”, nota recent Asociația Pro Infrastructură.

„Trăim în țara unde autostrăzile se execută în 7 ani (A10 Sebeș-Turda 1 și 2), ori contractele sunt reziliate poate chiar de trei ori (A3 Chiribiș-Biharia), ori reziliate abuziv (A1 Lugoj-Deva 2 unde fostul ministru Cuc și fostul director CNAIR Ștefan Ioniță sunt direct responsabili pentru despăgubirea de 236 milioane de lei plătită de români). Așadar, putem spune că acest proiect este un succes relativ, primul constructor după era Bechtel renunțând după ce CNAIR a întârziat nepermis rezolvarea birocrației”, mai notează Asociația.

A3 Târgu Mureș - Ungheni (Aeroport)

Lungime: 4,5 km autostradă + 4,7km drum de legătură

Constructor: Strabag

Valoare: 192 mil. lei

Contract semnat: 29 mai 2020 (ordin de începere lucrări - iulie 2020)

Termen de execuție: 18 luni (contractual - ianuarie-februarie 2022)

Finalizare probabilă: Q4 2021

Stadiu fizic oficial (octombrie - cf CESTRIN): 85%

Detalii despre proiect: 3 poduri și pasaje pe drumuri de legătură, 6 poduri și pasaje pe autostradă, 2 noduri rutiere pentru conectarea autostrăzii la rețeaua de drum existentă

---

---

A3 Târgu Mureș - Ungheni - un lot cu probleme: de la un contract reziliat la o licitație care s-a întins nepermis de mult

Inițial scos în 2014, contractat în februarie 2015 cu Asocierea LEMACONS & VEGA 93 & ARCADA pe 179 milioane de lei. Din cauza bâlbâielilor financiare ale Companiei de Drumuri de atunci - autostrada fiind contractată pe fonduri europene, dar exact în momentul trecerii de la un exercițiu financiar la altul - lucrările n-au început, au tărăgănat un an.

Rezultatul? În aprilie 2016 constructorul a cerut rezilierea contractului pentru că nu s-a dat ordinul de începere în termen de 12 luni.

Tronsonul a fost scos la licitație jumătate de an mai târziu, în octombrie 2016, dar procedura s-a dovedit a fi o înșiruire de amânări și tergiversări, inclusiv o bătălie adevărată în instanțe.

Depunerea ofertelor a fost amânată de mai multe ori până abia în martie 2017, după care evaluarea ofertelor a fost tărăgănată nepermis de mult. Atribuirea lucrărilor către Strabag pentru circa 192 milioane de lei a venit inițial în noiembrie 2017, după care au urmat contestațiile și decizii diferite date în instanță care au întors de două ori rezultatul procedurii.

În noiembrie 2018, Compania de Drumuri reevalua ofertele la decizia instanței și dădea câștigător asocierea Itinera Spa - Retter Projectmanagement SRL cu o ofertă mai mare, circa 209 milioane de lei. Contestațiile au continuat și, după un an decizia a fost întoarsă - CNAIR fiind obligată să reevalueze ofertele.

Atât de mult timp a trecut însă de la lansarea licitației, încât ofertele depuse inițial de constructori și-au pierdut valabilitatea. Asocierea Itinera a decis să nu mai conteste și să-și retragă oferta. Astfel, Strabag a rămas singura firma care în final a semnat contractul pe 29 mai 2020.

---

CITEȘTE ȘI: